Arbitraj bolnav
CFR-ul a explodat după ce Alexandru Tudor nu le-a acordat două penalt-yuri. În minutul 57, portughezul Semedo a fost faultat clar în careu de portarul Zapata, dar centralul Alexandru Tudor a dictat eronat corner pentru CFR, în loc să arate punctul cu var. Câteva minute mai târziu, Pepe Moreno a avut o intervenție riscantă în careu asupra lui Cadu, iar clujenii au cerut din nou penalty! La sfârșit de partidă, Andone era foc și pară la adresa brigăzii de arbitraj: “A fost clar viciere de rezultat. Tudor a fost departe de fazele importante ale meciului. Dar nu e numai vina lui”, a spus Ando. Tehnicianul a continuat cu criticile. „Asistentul Nica trebuia să-l ajute pe Tudor. Am avut două penalty-uri neacordate. Se vedeau și după Lună. Mie arbitrajul mi s-a părut suspect. Tudor e departe de suspiciunea mea. Altcineva trebuia să vadă”, a declarat antrenorul clujenilor, făcând referire la asistentul Nica.
Mureșan a fost și mai acid: “Arbitrajul românesc este bolnav. Cavalerii fluierului nu sunt decât niște mașinațiuni dirijate de către unii oameni din fotbal. Fotbalul românesc se câștigă la butoane. Diferența cu Steaua a făcut-o Alexandru Tudor. Mă gândesc să-mi dau demisia din funcția de președinte! Trebuie scos Tudor din arbitraj și să se odihnească până la vară. Nici Nica nu a fost corect”.
Declarații
Tudor a arbitrat corect. Voiați să țină cu ungurii? Nu a fost niciun penalty. Cel mai bun arbitru din Țara Românească este Tudor.
Gigi Becali, finanțator Steaua
Gheorghe Constantin președinte CCA
Arbitrii au făcut praf meciul, mai aveau puțin și făceau pe ei. Străinii mi-au zis că nu au văzut în viața lor așa hoție.
Eugen Trică mijlocaș CFR