Arbitrajele din primele două zile ale etapei a 19-a au stârnit controverse, chiar dacă fazele incriminate au fost, majoritatea, la limită. Cele mai mari probleme au apărut la CFR Cluj – FCM Târgu Mureș (1-0), acolo unde brigada de arbitri condusă de Cătălin Popa a avut de judecat trei faze importante.
Nici sâmbătă conducerea CCA n-a scăpat de emoții, pentru că faze litigioase au apărut atât la Rapid – „U” Cluj, cât și la Dinamo – FCM Târgu Mureș, asta chiar dacă cele două meciuri au fost conduse de arbitri FIFA, Cristi Balaj, respectiv Radu Petrescu. Mai jos puteți citi o analiză a situațiilor discutabile și verdictul dat de ProSport. CFR Cluj – FCM Tg. Mureș 1-0
Min. 24: Cătălin Popa (foto, în stânga) dictează corner după un duel între Astafei și Kapetanos. Din faza ulterioară, grecul a marcat unicul gol al meciului. ª Arbitrul a greșit pentru că ultimul jucător care atinge balonul este Kapetanos, iar decizia corectă era acordarea unui aut de poartă pentru oaspeți. Min. 34: Mureșan primește cartonaș galben pentru un fault făcut asupra lui Bumba ª Chiar dacă mureșenii au cerut eliminarea mijlocașului clujean, Cătălin Popa a luat decizia corectă Min. 43: Subotic câștigă un duel cu Nicoară, marchează, dar arbitrul anulează reușita dictând fault în atac ª „Centralul” piteștean a luat decizia corectă, pentru că atacantul oaspeților îl trage discret de mână pe adversar după ce acesta din urmă câștigase prim-planul
Rapid – „U” Cluj 1-1
Min. 20: În urma unui corner, Hoban cade în propriul care și îl jenează pe Nicolae Grigore. Balaj lasă jocul liber ª Cu toate că rapidștii au cerut penalty, contactul dintre cei doi jucători nu impunea acordarea unei lovituri de pedeapsă Min. 21: Grigore (foto în stânga) caută intercepția, dar îl calcă pe gambă pe Niculescu ª Adept al jocului lăsat liber și al unui arbitraj mai lejer, Balaj îi acordă rapidistului doar cartonașul galben. Totuși, decizia corectă era eliminarea
Dinamo – Gaz Metan 2-0
Min. 9: Zaharia îl lovește cu piciorul în figură pe Marius Niculae, iar Radu Petrescu dictează penalty și eliminare ª Acordarea loviturii de pedeapsă este indicutabilă, la fel și eliminarea, care are drept justificare neglijența și violența acțiunii medieșeanului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER