„Arbitrii au deschis scorul!”

Redactor:
Lucian Danciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

După meciul pierdut în „Groapă” cu 2-0, albaiulienii sar la
gâtul arbitrului Mugurel Drăgănescu, pe care îl acuză că nu a
acordar un fault clar al lui Torje asupra lui Bălan, fault în urma
căruia alb-roșii au deschis scorul.

Deși antrenorul Adrian Falub s-a arătat extrem de nemulțumit de
jocul prestat de elevii săi și consideră că victoria lui Dinamo a
fost meritată, jucătorii Unirii se apără și spun că formația din
„Ștefan cel Mare” a fost avantajată din start de arbitri, iar
echipa lor a pornit cu un handicap. „A fost fault evident
al lui Torje, practic s-a urcat pe mine, la faza din care a ieșit
primul gol. Mai mult, în minutul 19, am fost aproape de o
accidentare gravă, după un fault tare al aceluiași Torje. La o fază
similară, în jocul cu Internațional, eu am luat roșu direct, însă
acum nu a fost acordat nici măcar fault, cu toate că asistentul se
afla la 5 metri”
, a tunat fundașul Ionuț Bălan, care spune
că această decizie a arbitrului a afectat jocul din restul
partidei. „După cum a fost jocul, putem spune că am plecat
din start cu un handicap, Dar chiar și așa am controlat prima
repriză. Din păcate, în repriza secundă nu am mai avut forța să
replicăm pe măsura adversarilor”,
a mai spus fostul
jucător a lui Dinamo.

Acuzațiile aduse lui Drăgănescu sunt susținute și de mijocașul
Adrian Olah, care crede că echipa sa are de suferit în campionat
din cauza arbitrilor. „Ne-a fost foarte greu în „Groapă”,
după ce am fost dezavatajați din start. S-a făcut 1-0 pentru Dinamo
injust. Putem spune că arbitrii au deschis scorul. Din păcate, nu e
prima oară când suntem dezavantajați de arbitri în acest tur. La
fel a fost și cu Brașovul, Urziceni și Steaua, dar noi suntem o
echipă mică și suferim din cauza asta”,
a opinat Olah.

Din păcate, am început jocul de la scorul de 0-1, iar
arbitrul ar fi trebuit să acorde fault pentru noi la lovitura
liberă din care a marcat Niculescu

Adrian Falub, antrenor Unirea Alba Iulia

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani de zile. Ce a pățit după moartea lui
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani…
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Călin Georgescu se întoarce. Milioane de români au așteptat anunțul istoric: Vă asigur revenirea
Călin Georgescu se întoarce. Milioane de români au așteptat anunțul istoric: Vă asigur revenirea
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×