Știre importantă pentru microbiști: misterul erorilor comise de către arbitrii din fotbalul românesc se pare că a fost dezlegat: li se descarcă repede bateriile. Și nu e vorba de cele fizice – ca în cazul lui Augustus Constantin, de cele psihice – ca la Sebastian Colțescu, ci de bateriile căștilor de arbitraj!
Primele zece căști au fost achiziționate acum cinci ani de către președintele CCA de atunci, Gheorghe Constantin, contra a circa 55.000-60.000 de euro. Un calcul simplu arată că un set de căști costă în jur de 6.000 de euro! Adică fix cât un Logan!
Motivarea perfectă pentru greșeli
Între timp, actualul președinte al CCA, Vasile Avram, a mai procurat șase sisteme de căști printr-o convenție UEFA, forul european agreând un singur producător al acestora, firma Adeunis. Problema e că sistemele de comunicare achiziționate acum cinci ani de către Costică „Vâlcea” s-au cam uzat.
Bateriile acestora „au crăpat” încă din prima parte a partidelor, întrerupându‑se astfel comunicarea dintre membrii brigăzii de arbitri. Iar „fluierașilor” atât le-a trebuit, la analizele CCA invocând ca scuză mai tot timpul problemele cauzate de căști. Se pare că bossul CCA, exasperat, ar fi amenințat că nu va mai delega pe niciunul dintre cei care își justifică greșelile prin „low-battery”.
„Da, din câte îmi amintesc, a fost o încercare de scuză a brigăzii la Craiova – Rapid. Astea sunt rahaturi, niște chichițe, nu lucruri serioase”, Vasile Avram, președinte CCA.
Avram nu acceptă scuza cu casca
Președintele CCA, Vasile Avram, a confirmat că cele 10 sisteme de comunicare se mai defectează din când în când. „Sunt lucruri normale, având în vedere că sunt achiziționate de ceva timp, se mai defectează. Dar acum aproape toți arbitrii au un sistem de comunicare. Oricum, nu accept scuza cu casca, arbitrii au alte semne, pot fi susținuți uman”.
Alexandru Tudor, Cristi Balaj și Alexandru Deaconu au primit de la UEFA setul de căști, astfel încât lor nu li s-a defectat niciodată în timpul meciurilor de Liga I
Autor: Romeo Chiriac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER