Arbitru la retrogradare!** Steaua va evolua cu rezervele în meciurile cu Viitorul și CS Severin
Steaua va evolua cu rezervele contra Viitorului și contra Severinului, echipe care se bat pentru evitarea retrogradării
Meciul cu Dinamo va fi ultimul pe care mulți dintre titularii care au adus Stelei titlul 24 îl vor bifa. După „Marele derby”, cei mai folosiți steliști vor primi vacanță din partea lui Reghecampf, lucru mărturisit chiar de către antrenor. „Mulți dintre băieți vor lua vacanță după meciul cu Dinamo, iar cei care nu prea au jucat vor putea dovedi că merită să rămână”, a spus acesta. Pe lângă oboseala acumulată, titularii Stelei s-ar confrunta și cu o convocare la națională pentru amicalul cu Trinidad Tobago, de pe 4 iunie.
Vor juca în formula de la Bistrița
CS Severin și Viitorul vor avea de înfruntat o campioană în formula celei cu care Steaua s-a prezentat la Bistrița. Practic, o victorie le-ar fi mult mai la îndemână decât în condiții normale, fapt ce a iritat oficialii de la CSMS Iași și Concordia Chiajna. „Nu mi se pare normală această decizie, dar eu am încredere în Reghecampf că va trata competiția cu maximă seriozitate până la capăt. Chiar și în cazul în care vor intra rezervele pe teren”, a spus directorul general de la CSMS Iași, Florin Prunea.
Steaua are o vară plină
Prin această decizie, Laurențiu Reghecampf urmărește odihnirea echipei de bază, cea care va avea o vară extrem de încărcată de antrenamente și meciuri oficiale. După meciul naționalei, steliștii vor mai avea zece zile de pauză până la reunirea echipei. Imediat, se va pleca în cantonamentele verii, până pe 9 iulie, iar la o săptămână distanță vor disputa primul meci din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
Steaua poate să facă ce vrea, deoarece doar noi suntem vinovați că am ajuns în hora retrogradării. Asta e viața!
Petre Marin, director sportiv Concordia Chiajna
CU CINE MAI ARE DE JUCAT STEAUA
Etapa 31 Dinamo – Steaua
Etapa 32 Steaua – Viitorul
Etapa 33 CS Severin – Steaua
Etapa 34 Steaua – FC Brașov