Arde Gazul

La fel ca în vară Gazul n-a iertat Gloria lui Sabău în amicale. Ieri, medieșenii au îngenucheat trupa Moțului

Gloria și Gaz Metan nu s-au întâlnit ieri la Reghin sau Târgu Mureș ci tocmai în Turcia, la Antalya, acolo unde ambele și-au stabilit cartierul general pe durata celui de-al doilea cantonament. Sabău și Pustai au decis să prelungească prima repriză a partidei pe durata a 60 de minute. Astfel, meciul a ținut 105 minute, tocmai pentru ca cei doi tehnicieni să poată rula întregul lot deplasat în Antalya. Pârvulescu a adus victoria Gazului, fundașul fiind în prima parte a sezonului trecut chiar în lotul bistrițenilor. Sabău l-a testat ieri pe fundașul Alexandru Grosu, sosit în probe de la Rapid Chișinău, în timp ce Pustai i-a urmărit pe sârbii Iradjvilia și Katovic.

Dacă la alte eșecuri, Moțul și-a taxat aspru jucătorii, ieri el nu a mai sărit la gâtul jucătorilor și a motivat înfrângerea prin oboseala acumulată în ultimele zile. „La noi s-a văzut o oboseală fizică, iar cei de la Mediaș au fost mai proaspeți și mai rapizi decât noi. S-au făcut greșeli, dar totul pleacă de la încărcarea din această perioadă”, a declarat Sabău.

"În prima repriză a jucat mai bine Mediașul, în partea a doua am jucat mai bine noi. Problema este că am ratat mai mult decat ei" – Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița

"Sper ca la partidele următoare să fim sută la sută din punct de vedere fizic și să avem alt ritm, pentru ca la acest meci ne-am cam chinuit" – Mădălin Ciucă, fundaș Gloria Bistrița

 
 

Publicat: 06 02. 2009, 09:13
Actualizat: 06 02. 2009, 09:42