Are 22 de ani, dar parcă joacă de-o viață. Vedeta Astrei l-a făcut pe Șumudică să dea atacul. „Poate pune probleme oricărei defensive”
Antrenorul formației Kayserispor, Marius Șumudică, a declarat, marți, că își dorește să îl transfere la echipa sa pe mijlocașul Alexandru Ioniță, de la Astra Giurgiu.
„Nu am discutat cu cei din conducere, dar Ioniță e un jucător interesant, îl voi ajuta dacă voi putea. Este o certitudine în campionatul nostru, l-am ajutat și anul trecut. Poate pune probleme oricărei defensive”, a spus Șumudică pentru Pro X.
Alexandru Ioniță a reușit să marcheze cinci goluri și să dea patru pase decisive, în 14 meciuri jucate în acest sezon pentru Astra.
În vârstă de 22 de ani, Ioniță a fost convocat în premieră la echipa națională a României și face parte din lotul pentru partidele pentru Kazahstan și Danemarca