Are dublă personalitate și o dezvoltă pe a treia? Cum a evoluat „monstrul” crescut la sân de Becali de la „Budescu e generalul de război, nu lipsește” la „Joacă la mișto, dă doar devieri”

Misiunea antrenorului FCSB a fost, de-a lungul timpului, una cu un grad de dificultate sporit. Dincolo de pretențiile ridicate de suporteri, cei care au stat pe banca tehnică a echipei roș-albastre au avut de gestionat și relația dificilă cu Gigi Becali. Finanțatorul, recunoscut drept personaj care dictează fără rețineri modificări în formula de start, îi produce neplăceri importante și lui Nicolae Dică în acest sezon.

Mai mult ca oricând, influența lui Becali asupra formulei de start a fost vizibilă sub comanda lui Dică, tânărului antrenor lipsindu-i abilitatea necesară pentru a ocoli ordinele patronului în această privință. Iar mai nou, Dică este la mijloc într-o relație curioasă pe care Gigi Becali o are cu Constantin Budescu, fotbalist care s-a bucurat de un statut special din clipa în care a fost transferat de la Astra.

L-a salvat pe Budescu atunci când Dică l-a dat afară din antrenament

Comportamentul pe care Becali îl critică public în acest moment în cazul lui Budescu a fost subliniat de ProSport încă din septembrie. Atunci, reporterii au publicat un material în care era relatat un episod dintr-un antrenament în care Budescu, lipsit de chef, a fost dat afară de Dică. Fotbalistul a ieșit din antrenament și l-a anunțat pe antrenor că va vorbi cu patronul despre incident, lucru pe care l-a și făcut. „Budescu se antrenează de parcă e final de sezon și titul e deja luat, pare în vacanță„, spuneau sursele ProSport din cadrul echipei la acel moment. Evident, finanțatorul a intervenit și Dică a fost nevoit să îl ierte imediat pe mijlocaș.

Deși antrenorul a negat incidentul, comportamentul lui Budescu este reclamat acum chiar de către cel care i-a luat apărarea în acel moment: „Nu îi convine să alerge, am mâncat bătaie din cauza lui. Vrea să joace la mișto, joacă din devieri, dă la mișto. Mi-a demonstrat că are caracter de om mic„, a urlat Becali în direct la TV. Culmea, declarația „războinică” vine la doar câteva zile după ce Budescu era ridicat în slăvi de patronul său. După ce a aflat că Dică vrea să îl odihnească pe Budescu pentru meciul cu Viktoria Plzen, Becali i-a ordonat viceversa: „Am avut o obiecție, i-am spus că Budescu trebuie să fie în lot, avem nevoie de el. E generalul de război care nu are voie să lipsească„, spunea finanțatorul.

În acest moment, Nicolae Dică are o interdicție clară din partea finanțatorului: nu are voie să îl mai lase pe Budescu să execute cornerele, altfel va fi dat afară de la FCSB. 

Publicat: 28 11. 2017, 22:32
Actualizat: 28 11. 2017, 22:33