Are încredere în Negoiță și Anghelache: „Trebuie să pună lucrurile la punct pentru că e un haos total”
Dinamo încheie încă un sezon slab, iar pentru prima dată după 15 ani nu va participa într-o cupă europeană sezonul viitor.
Ionuț Negoiță încearcă să formeze o echipă competitivă pentru sezonul viitor, însă lipsa banilor le aduce refuzuri pe bandă rulantă din partea jucătorilor sau antrenorilor pe care îi doresc la echipă.
Dumitru Dragomir e optimist în ceea ce privește viitorul clubului din Ștefan cel Mare, însă le transmite oficialilor să pună lucrurile la punct pentru că e o mare dezordine acolo.
„Dinamo a intrat pe un făgaș bun. Domnii Negoiță și Anghelache vor face treabă bună, dar trebuie să pună lucrurile la punct pentru că e un haos în club la toate capitolele. Sunt mulți incompetenți la Dinamo, dar militez pentru păstrarea lui Cornel Dinu și a lui Constantin Dănilescu.” a spus Dumitru Dragomir la Sport.ro