Are oferte din Italia, dar și Steaua îl țintește!** Un jucător de la o fostă câștigătoare a UCL, așteptat în Liga 1: „Suntem în discuții”
Presa franceză a anunțat recent că portarul celor de la Olympique Marseille, Elinton Andrade, este foarte aproape de o revenire în România, mai precis la Steaua.
Fostul jucător al Rapidului se află în ultimele șase luni de contract cu gruparea din Hexagon și a recunoscut că propunerea unui transfer la Steaua îi face serios cu ochiul.
Elinton, din România te sun. Cum îți merge în Franța?
Mulțumesc lui Dumnezeu, mi-a mers destul de bine. Acum însă mă aflu în ultimele șase luni de contract și, consultându-mă cu impresarul meu, am hotărât împreună că aș putea încerca un nou transfer. Conducerea mi-a propus o reînnoire a înțelegerii, dar aș prefera să mai schimb aerul.
În România a început deja să se vorbească despre tine…
Și nu pot decât să fiu bucuros pentru asta. Ce-i drept, am o ofertă concretă din Italia, dar încă nu m-am decis, am timp suficient până la vară. Să văd, poate apare cineva din România, de ce nu?
De la Steaua, mai exact…
Recunosc, impresarul meu a fost căutat deja de către cineva din conducerea Stelei, dar nu pot spune că am aranjat totul de la cap la coadă. Încă mai suntem în discuții, sper să ajungem la un bun rezultat.
Ai fi tentat să revii în România?
Sincer, am cam uitat limba română, acum în capul meu sună doar franceza, dar nu-mi fac probleme, aș putea să‑mi reamintesc limba voastră cu mare ușurință. Cât despre România, sigur că aș reveni cu cel mai mare drag în București, m-am simțit minunat acolo.