Văzut de Reghecampf drept un portar de viitor, capabil să îl facă uitat pe Ciprian Tătărușanu, Florin Niță se confruntă cu probleme după plecarea tehnicianului la Al Hilal. Oficialii campioanei nu au avut încredere în pariul fostului antrenor și au căutat să găsească un înlocuitor pe măsura lui „Super Tătă”. Arlauskis a antamat astfel postul de titular, iar Gâlcă îl vede ca a doua soluție pentru postul de portar pe tânărul Valentin Cojocaru.
În aceste condiții, Niță nu are foarte multe șanse să mai apară prea curând în primul „11” al roș-albaștrilor – are doar 6 partide în tricoul Stelei – și, ca atare, cota de piață i-a scăzut foarte mult. În prezent, goalkeeper-ul valorează doar 350.000 de euro, potrivit site-ului de profil transfermarkt.de, fiind printre cei mai slabi cotați jucători din lotul campioanei.
„Nu mă împac cum trebuie cu statutul de rezervă, dar trebuie să trag mult mai mult pentru un loc de titular„, spunea Florin Niță în iarnă, când spera că după plecarea lui Tătărușanu va deveni numărul unu. Din păcate pentru el, Gâlcă l-a „retrogradat”, primele două variante pentru poarta Stelei fiind Arlauskis și Cojocaru.
Florin Niță a primit foarte puțin șanse în tricoul echipei din Ghencea
Reghecampf a așteptat luni de zile transferul
Dorit neapărat în Ghencea de fostul tehnician, care îl avusese sub comandă și la Chiajna, Niță a făcut obiectul unei adevărate telenovele.
Concret, oficialii Stelei au încercat să îl aducă pe goalkeeper din vara lui 2012, însă conducerea ilfovenilor a cerut o sumă mult prea mare. Campioana a dus muncă de lămurire cu Mircea Minea (primarul Chiajnei) mai multe luni, dar în final au decis să aștepte ca jucătorul să intre în ultimele șase luni de contract și să îl transfere gratis. Sesizând care e planul echipei din Ghencea, board-ul Concordiei l-a tras pe portar „pe linie moartă” în lunile premergătoare semnării contractului cu Steaua.
„Niță este un portar de mare valoare, un portar care ne dă siguranță, un jucător care se impune. Ai nevoie de asemenea jucători dacă vrei să ai performanță” Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua
Niță a ajuns să valoreze mai puțin decât atunci când evolua la Chiajna
600.000 de euro a fost cota maximă atinsă de golakeeper-ul Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER