Argăseală a lămurit situația lui Mihai Costea: „N-am găsit înțelegere pentru ca jucătorul să poată juca fotbal”
Mihai Costea nu a mai jucat pentru Steaua de peste un an, dare este în continuare plătit regește de campioană. În ultimele 15 luni, vârful a evoluat doar 90 de minute pentru trupa din Ghencea, însă refuză să se transfere, fiindu-i comod să îi intre banii în cont fără a face vreun efort.
Valeriu Argăseală a lămurit situația atacantului venit de la Univesitatea Craiova și pe care clubul din Ghencea nu îl poate vinde sau împrumuta către o altă echipă.
„Universitatea Craiova este într-o procedură de faliment și nu avem cum să-l vindem pe Mihai Costea fără acceptul celor de acolo. Am mers de trei ori și am vorbit cu președinta casei de insolvență, dar n-am găsit înțelegere pentru ca jucătorul respectiv să joace fotbal. Eu am propus ca el să fie împrumutat la o altă echipă și să joace. Nu s-a înțeles lucrul acesta, nici nouă nu ne face plăcere să avem un jucător care să nu joace”, a spus Argăseală pentru Digi Sport.
Din vara lui 2014, „Nilă” a intrat în ultimul an al angajamentului și contractul i s-a mărit, potrivit clauzelor stabilite în 2011, la 15.000 de euro pe lună, chiar dacă nu joacă. Steaua a încercat să își reducă din pierderi – mai întâi să-l amendeze cu 25% din salariul pe un an, dar LPF n-a permis acest lucru, după care a dorit să-l împrumute la WKS Zawisza Bydgoszcz, în Polonia -, dar fără rezultat.
10.000 euro/lună a primit Costea în perioada septembrie 2013 – iunie 2014. Total: 100.000 de euro
15.000 euro/lună în perioada iulie – noiembrie 2014. Total: 75.000 de euro