Argăseală face calculele pentru titlu: „Au mai rămas doar 3 etape și importanța meciului cu FC Brașov crește cu atât mai mult”

Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, miercuri, că au mai rămas doar trei etape de disputat, iar în aceste condiții importanța partidei din deplasare cu FC Brașov crește cu atât mai mult în lupta pentru titlu cu ASA Târgu Mureș.

„Meciul cu FC Brașov (n.r. – programat, sâmbătă, în cadrul etapei a XXXII-a) este la fel de important cât au fost și celelalte de până acum. Dar au mai rămas doar trei etape și importanța lui crește cu atât mai mult”, a spus Argăseală.

Oficialul stelist a numit rezultatul de egalitate din meciul cu Concordia Chiajna (scro 2-2) drept „dezamăgirea fotbalului”. „Faptul că nu am reușit să profităm (n.r. – de înfrângerea formației ASA Târgu Mureș în meciul cu Gaz Metan Mediaș pentru a urca pe primul loc în clasament) reprezintă pentru unii frumusețea fotbalului, pentru alții dezamăgirea fotbalului. Probabil că asta este și modalitatea prin care suporterul trebuie adus la stadion, pentru că totul este imprevizibil. Noi am trăit dezamăgirea faptului că nu am putut să îi batem (n.r. – Concordia Chiajna), iar ei au trăit bucuria unui rezultat care îi mai menține în lupta pentru evitarea retrogradării”, a explicat el.

Informațiile potrivit cărora din sezonul următor Steaua va fi condusă de un cuplu de antrenori format din Mirel Rădoi și Nicolae Dică reprezintă doar „un scenariu făcut de presă”, susține Argăseală. „Asta este o idee a presei, cu Rădoi și Dică. Dar orice jucător care a jucat la Steaua își dorește să revină. În plus, el (n.r. – Mirel Rădoi) este un nume cunoscut și știe ce înseamnă spiritul Stelei. S-a putut vedea că de obicei la Steaua au ajuns antrenori care au trecut pe la acest club, fie ca jucători, fie în altă postură. Dar repet, asta este doar un scenariu făcut de presă”, a afirmat conducătorul stelist, care a adăugat că nu s-a pus vreun moment revenirea la Steaua a lui Mirel Rădoi, fundaș în vârstă de 34 de ani care evoluează în prezent la Al Arabi.

Referitor la faptul că acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a fost luni și marți la DNA unde a fost audiat în ceea ce privește acuzele de noncombat făcute la adresa fundașului Ștefan Bărboianu după meciul cu Steaua, Valeriu Argăseală a afirmat: „Acest subiect pentru noi este închis”.

Mediafax

 

Publicat: 13 05. 2015, 17:09
Actualizat: 13 05. 2015, 17:10