Argăseală, pe parte de arbitraj

Fostul tușier Valeriu Argăseală a fost păstrat de către Victor
Pițurcă în organigrama clubului pentru excelentele sale relații din
lumea arbitrajului. Chiar dacă actualul antrenor al echipei din
Ghencea a fost tentat să-l înlăture, Gigi Becali i-a spus acestuia
că angajatul său poate fi folositor în lupta pentru titlul de
campioană.

Jucătorii Stelei au fost întotdeauna nemulțumiți de Valeriu
Argăseală, de atitudinea lui și de modul în care îi trata. Dar,
contrar zvonurilor care-l dădeau plecat din acest sezon, Argăseală
nu a fost decât retrogradat, de la președinte de club la director
economic. Surse din anturajul roș-albaștrilor susțin că Pițurcă
știa că Argăseală mai scapă informații în presă, și nici nu a vrut
să stea la discuții cu Gigi Becali atunci când acesta i-a spus să-l
țină. Argumentul suprem al finanțatorului a fost prietenia dintre
Valeriu Argăseală și Vasile Avram, președintele Comisiei Centrale a
Arbitrilor. Așa s-a înduplecat Piți, iar rezultatele amiciției
dintre cei doi foști tușieri s-au văzut imediat, pentru că arbitrii
n-au prea greșit în defavoarea Stelei. Acum, s-a întâmplat chiar să
o ajute, sâmbătă seară, în partida cu Universitatea Craiova, când
asistentul Onicaș a anulat un gol valabil „juveților”.

„Avram a vrut să-l valideze!”

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a dezvăluit aseară la
Sport.ro că Marius Avram a avut intenția de a valida golul lui
Mihai Costea, dar nu a făcut-o din cauza asistentului Ioan Onicaș.
„Tatăl lui Marius Avram, Vasile Avram, mi-a spus că fiul său a vrut
să valideze golul doi înscris de Costea, dar Onicaș i-a spus că nu
este valabil, deoarece el era pe linie. Din păcate, nu a fost pe
nicio linie!”, a povestit Dragomir, care a concluzionat: „Avem
arbitri slabi!”.

Două victorii legate, după trei ani

Steaua nu a mai început sezonul cu două victorii legate de fix
trei ani. În sezonul 2007-2008, roș-albaștrii porneau la drum cu un
succes acasă, cu Ceahlăul (2-1) și unul în deplasare, la Farul
(1-0). Seria a continuat cu o victorie la Iași (1-0) și un egal în
deplasare la CFR (0-0). În ediția 2007-2008, Steaua s-a clasat pe
locul doi, după CFR.

Faze
litigioase la meciul de aseară

Minutul 58 a fost unul în care cei peste 20.000 de suporteri ai
Stelei au tăcut ca în fața unei icoane făcătoare de minuni. Mihai
Costea l-a întors extrem de ușor pe Abrudan, a șutat spre colțul
lung, Gargorov a venit în viteză pe direcția mingii, neatingând‑o,
iar Tătărușanu n-a mai putut interveni (foto). Imediat, tușierul
Ioan Onicaș a ridicat fanionul, semnalizând o poziție de ofsaid.
Reluarea a arătat, deși s-a văzut și în direct, că Gargorov nu a
fost în afara jocului, fiind cu aproximativ jumătate de metru în
fața lui Abrudan. Nu poate fi vorba nici despre fault la portar,
pentru că bulgarul s-a aflat la mai bine de un metru de
Tătărușanu.

articol scris de Cristian
Munteanu

Publicat: 02 08. 2010, 08:05
Actualizat: 02 08. 2010, 15:17