Argăseală: „Pentru mine, omul Bergodi nu mai există! E fățarnic!”
„Fantoma lui Bergodi” încă mai bântuie Ghencea. Acum câteva zile
tehnicianul italian a criticat din nou conducerea Stelei pentru
modul în care l-a tratat, ceea ce a stârnit un val de nemulțumiri
din partea lui Argăseală.
„Nu îmi este dor de nimeni din conducerea Stelei, cu atât
mai puțin de Argăseală! Am fost foarte dezamăgit de acest om și de
caracterul său„, a fost declarația dată de tehnician, care
a redeschis un conflict mocnit.
Președintele roș-albaștrilor a luat imediat atitudine și l-a
criticat pe Bergodi pentru inconsecvența de care dă dovadă și
pentru caracterul său duplicitar.
„Pentru mine, omul Bergodi nu mai există. Am vorbit cu el
la telefon timp de 10 minute și ne-am urat „Sărbători fericite”,
apoi el a dat acele declarații, în care m-a denigrat…în aceste
condiții, un astfel de om pentru mine nu mai există. Este fățarnic.
Dacă el consideră că aceasta este atitudinea potrivită față de un
om care a fost alături de el tot timpul, este strict problema lui.
Pe mine nu mă mai interesează acest individ„.