Argeșul, din nou în Liga I!
FC Argeș a reușit să obțină miercuri a patra promovare din istoria clubului, după cele din 1961, 1963 și 1994. Piteștenii câștigat ieri la Turda, 2-0 cu Arieșul, au un avans de 16 puncte față de CSM Râmnicu Vâlcea, ocupanta locului trei, și nu mai pot pierde accesul în Liga I.
Echipa antrenată de Ionuț Badea, cel mai tînăr tehnician din Liga a II-a, și-a asigurat locul pe prima scenă fotbalistică a țării cu patru etape înainte de finalul campionatului la fel cum de altfel s-a întîmplat și la ultima promovare în 1994. Atunci, antrenor al echipei era Ion Moldovan.
Acesta a pus la Pitești bazele unei echipe care a dus greul în anii următori în Liga I și în Cupa UEFA. ”I-am avut elevi pe Jean Barbu, Ceaușu, Vasile Popa, Vintilă, Mirea, Pistol, Cristescu și mulți alții. A fost o muncă în echipă, existînd atunci și o susținere extraordinară din partea d-lui Stroe. Am terminat sezonul cu 10 puncte avans” își amintește Ion Moldovan.
Deși matematic promovarea s-a realizat, fotbaliștii alb-violeți vor avea parte de o petrecerea pe cinste peste 10 zile. Cel mai probabil, promovarea va fi sărbătorită odată cu inaugurarea nocturnei Stadionului “Nicolae Dobrin”, cînd la Pitești este așteptat și Adrian Mutu.
”Suntem fericiți că ne-am îndeplinit obiectivul. Abia așteptăm să sărbătorim și să jucăm din nou în Liga I”, a spus antrenorul Ionuț Badea după succesul de ieri.