Arlauskis, cel mai fierbinte „subiect” la Steaua. Duckadam crește miza: „E cel mai în formă din lume”. Impresarul jucătorului: „M-au sunat cluburi din Turcia și Anglia. Rămâne de văzut”
Giedrius Arlauskis este de departe cel mai în formă stelist. Lituanianul a fost adus în Ghencea în locul lui Tătărușanu, plecat la Fiorentina, dar roș-albaștrii îl pot pierde în vară, atunci când portarul poate da curs uneia dintre ofertele pe care le are în urma evoluțiilor excelente din Liga 1 și cupele europene.
Arlauskis a ajuns în Ghencea la cererea managerului Stelei, Mihai Stoica, cel care l-a avut sub comandă în mandatul de la Unirea Urziceni, atunci când lituanianul a câștigat titlul în Liga 1. Cum portarul nu jucase decât 12 meciuri în cei patru ani petrecuți la Rubin Kazan, cele două părți au bătut palma pentru un contract de doar un an de zile. Impresarul Leonid Istrati spune că decizia nu a venit din partea Stelei, ci a jucătorului, care s-a temut că nu se va readapta la condițiile din Liga 1 după sezoanele ratate în Rusia.
„Când a venit la Steaua, roș-albaștrii i-au propus un contract mai lung, dar noi am vrut să vedem cum va juca în Ghencea, cum va evolua, și n-am fost de acord. Rușii au știut întotdeauna că Arlauskis e un portar foarte valoros„, a spus Leonid Istrati pentru Look tv.
10 goluri în cele 17 meciuri jucate în acest sezon în toate competițiile a primit Arlauskis
Steaua îl poate pierde gratis în vara lui 2015. Impresarii au început să sune
„Mă sună cluburi pentru Arlauskis. M-au sunat din Turcia, din Anglia, dar rămâne de văzut. Nu e exclus să rămână la Steaua. Eu cred că încă e prea devreme pentru a începe negocierile”, mai spune Istrati, care a dezvăluit cu altă ocazie că portarul se simte atașat de actualul său club.
Deși patronul Gigi Becali ar fi preferat varianta Vytautas ĂŒerniauskas, rămas liber după despărțirea de Vaslui, Steaua l-a ales în cele din urmă pe Arlauskis și datorită pretențiilor financiare deloc mari ale portarului.
„Arlauskis are maxim 10.000 de euro pe lună la Steaua și nu a venit pentru bani la echipă. Le-a spus că el vrea să le demonstreze tuturor că e încă bun, chiar dacă a stat mai mult pe bancă, la Rubin Kazan, în ultimele patru sezoane. A venit pe principiul mai întâi vă arăt eu ce pot și apoi îmi arătați voi ce bani puteți să-mi dați”, a spus un apropiat al fotbalistului, pentru Pro Sport, în urmă cu ceva timp.
1,7 milioane de euro este cota actuală a portarului, conform transfermarkt
În patru ani petrecuți în Rusia, la Rubin Kazan, Arlauskis nu a prins decât 12 meciuri în toate competițiile
„Am tot spus că Arlauskis este cel mai în formă portar din Europa, dar nu e așa. Vă spun că este cel mai în formă portar din lume la ora asta”,
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei