După performanțele obținute în ultima vreme de Unirea Urziceni, majoritatea oamenilor din fotbalul românesc au ajuns la concluzia că micuța formație ialomițeană nu putea înregistra astfel de rezultate decât prin muncă asiduă și disciplină de fier. Fotbaliștii Unirii nu s-au plâns niciodată de metodele de antrenament ale tehnicianului Dan Petrescu, ei respectând întocmai instrucțiunile acestuia, dar nici nu s-au putut abține să nu glumească puțin pe această temă
„Toți suntem comuniști, Dan Petrescu e cel mai tare comunist”, a declarat Arlauskis la gsptv.
„Da, e comunist, ne înjură, ne-a scos peri albi. S-a văzut că prin comunism se face treabă în ziua de azi”, a afirmat și Sorin Frunză.
Fostul internațional român, Dan Petrescu, a ținut să puuncteze că este un dictator permisiv care știe cum să-și motiveze elevii.
„Eu sunt un dictator democrat, care știe cum să îi motiveze pe jucători. Sunt un comunist, cum zic ei, dar poate de aceea avem rezultate” , a încheiat Dan Petrescu.
Cine crezi că este antrenorul anului 2009?
VOTEAZĂ‚ AICI!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER