După ce Galamaz, Marinescu și Ricardo au fost anunțați ca și transferați la Astra, acum a venit rândul unui alt jucător important al Unirii să părăsească gruparea ialomițeană.
Portarul lituanian, Giedrius Arlauskis, a ajuns deja la Rubin Kazan, fosta campioană a Rusiei. Impresarul fotbalistului a confirmat mutarea, precizând că tânărul goalkeeper a semnat cu rușii un contract pe patru sezoane.
„Oficial, Arlaukis este portarul lui Rubin Kazan pentru 4 ani „, a declarat Istrati Leonid, agentul fotbalistului.
Transferul lui Arlauskis a constituit un nou subiect de dispută între antrenorul Rony Levy și patronul Bucșaru, tehnicianul israelian acuzându-l pe finanțatorul Unirii că a anunțat mutarea portarului cu o zi înainte de partida cu Hajduk, fapt ce a afectat evoluția lui Arlaukis în meciul cu croații. „Cu o zi înainte de meci s-a ajuns la o înțelegere cu Rubin Kazan pentru transferul portarului Arlauskis. Jocul nostru normal e cel din prima repriză, dar nu trăim în vremuri normale, totul e nesigur. Portarul pleacă cu o zi înainte de meci…nu se face așa. Nu e o situație normală, dar mai am contract pentru două meciuri, unul în campionat și returul cu Hajduk”, a spus Levi după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER