‘Arman și-a câștigat locul în prima echipă! Ambii frați sunt devotați!’

Antrenorul formației FC Timișoara, Gabi Balint, a spus motivul pentru care atacantul Arman Karamian a fost folosit pe postul de mijlocaș dreapta în partida cu Rapid:

"Arman și-a câștigat singur locul în prima echipă. Știam că poate să joace și în zona aceea. Aveam nevoie să-l stopez pe Bozovic în urcările sale foarte dese în atac și știam că ambii frați sunt foarte devotați. Dacă le ceri să moară pe teren, atunci asta fac. Ei au făcut un meci foarte bun dar vreau să remarc toată echipa și să dea Dumnezeu să joace așa în continuare, pentru că numai ei au de câștigat", a declarat Balint.

La sosirea pe aeroportul din Timișoara, marcatorul celor două goluri din partida cu Rapid, Arman Karamian a declarat că împotriva Craiovei, echipa sa va trebui să joace la fel cum a făcut-o și în patida de la București. "Va fi foarte greu cu Craiova, dar noi jucăm acasă, iar după victoria de la Rapid cred că noi suntem favoriți. Oricum, trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o cu Rapid și atunci vom câștiga sigur. Vreau să ne concentrăm la maxim și îmi doresc ca suporterii să vină în număr mare la stadion pentru a fi alături de noi în meciul cu Craiova", a precizat atacantul armean.

Echipa FC Timișoara a învins, miercuri, cu scorul de 2-0, formația Rapid București, în etapa a XXIII-a a Ligii I, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu. Tot în etapa a XXIII-a, Universitatea Craiova a învins, pe teren propriu, scor 2-0 (2-0), echipa Dinamo București.

FC Timișoara va întâlni, pe teren propriu, formația Universitatea Craiova în etapa a XXIV-a a Ligii I, partida urmând să se dispute sâmbătă, de la ora 18.00.

MEDIAFAX

Publicat: 09 04. 2009, 12:26
Actualizat: 09 04. 2009, 12:30