Aron Huzu e noul președinte al CCA!**
Comitetul Executiv al FRF a decis astăzi să-l numească pe Aron Huzu în funcția de președinte al CCA, în locul lui Gheorghe Constantin. Fostul arbitru era circumspect înaintea ședinței CEx în privința șanselor de a fi ales în fruntea Comisiei
"Am fost candidat pentru funcția asta și înainte, dar nu știu dacă FRF mă agrează pe mine. Probabil că președintele federației analizează situația acum. Nu știu dacă aș accepta, trebuie să analizez și eu situația, am o afacere în Păltiniș, trebuie să mă ocup de ea, nu știu dacă timpul îmi permite. E o funcție care implică foarte multă muncă, foarte mult timp. Acum, important este să ducă cineva acest campionat, unul foarte puternic după mine", a spus Huzu.
Huzu a fost numit astăzi de Comitetul Executiv al FRF în funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), după ce a fost aprobată demisia vicepreședintelui cu atribuții de președinte, Nicolae Grigorescu.
Federația Română de Fotbal a trimis săptămâna trecută formulare către toate cluburile din primele trei eșaloane în care le cerea să sugereze ce președinte doresc la Comisia Centrală a Arbitrilor, ca urmare a demisiilor lui Gheorghe Constantin, Marcel Lică și Nicolae Grigorescu. Constantin a demisionat din funcție după ce a fost arestat într-un scandal de corupție din arbitraj, fiind acuzat că a luat mită de la patronul clubului FC Argeș, Cornel Penescu, care este și el reținut de poliție. Marcel Lică s-a autosuspendat din funcția de președinte interimar al CCA pentru că numele său apărea în stenogramele DNA referitoare la scandalul de corupție, el fiind arestat ulterior de procurori împreună cu arbitrii Sorin Corpodean și Marcel Savaniu. Vicepreședintele CCA, Nicolae Grigorescu, preluase atribuțiile de președinte de la Marcel Lică, însă a precizat că nu își dorește să ocupe și în continuare această funcție.
Pe lista pentru șefia Comisiei Centrale a Arbitrilor au fost iniția cinci nume, Ion Crăciunescu, Aron Huzu, Dan Lăzărescu, Vasile Avram și Cornel Sorescu.
Huzu a primit însă cele mai multe voturi din partea cluburilor. Vice-președinte al CCA a fost numit Dan Lăzărescu.
Â