Arpad Paszkany va lăsa Bayern pentru Chelsea în finala Ligii!** Motivul de cel puțin 4 milioane € care îl va face pe șeful CFR-ului să își „trădeze” marea dragoste
După ce a câștigat sâmbătă Cupa Angliei în fața lui Liverpool, Chelsea se gândește acum doar la finala Ligii Campionilor de la Munchen, acolo unde are șansa de a salva un sezon ce părea absolut compromis în urmă cu câteva săptămâni.
Între timp, conducerea clubului de pe Stamford Bridge a stabilit deja campania de transferuri pentru sezonul următor, iar unul dintre numele de pe lista londonezilor este destul de cunoscut în Liga I, cel al uruguayanului Alvaro Pereira. Actualul fotbalist al lui FC Porto a mai fost dorit de Chelsea și în vara anului trecut, atunci când banca tehnică a formației engleze a fost preluată de Andres Villas-Boas.
Cotat la aproape 18 milioane de euro de site-ul specializat în materie de transferuri transfermarkt.de, dar cu o clauză de reziliere de 20 de milioane de de euro, sud-americanul poate aduce o nouă sumă consistentă în conturile CFR-ului. Vândut la Porto pentru 4,5 milioane, Pereira mai poate aduce pentru gruparea din Gruia încă cel puțin 4 milioane de euro, datorită celor 20 de procente dintr-o eventuală revânzare păstrate de ardeleni. Astfel, Arpad Paszkany, fan cunoscut al lui Bayern Munchen, va avea toate motivele să se bucure dacă Chelsea va câștiga Liga Campionilor, fapt care le va aduce londonezilor banii necesari unei campanii de transferuri generoase.
Alvaro Pereira (26 de ani) a adunat peste 70 de meciuri pentru FC Porto din 2009 până în prezent, și a cucerit cu „dragonii” un trofeu Europa League, două titluri de campion, trei Supercupe ale Portugaliei și două cupe ale Portugaliei.