Arși la buzunare! Jucătorii FCSB-ului sancționați de conducători cu mii de euro: ”Am dat foarte multe amenzi, cu adevărat”
Șefii clubului au acordat deja primele amenzi, conform regulamentului de ordine interioară intrat recent în vigoare la clubul roș-albastru. Jucătorii FCSB au fost sancționați de conducători cu mii de euro.
”Am dat foarte multe amenzi, cu adevărat. Cea mai mare a fost de ordinul miilor de euro. Avem un regulament foarte simplu. Nu trebuie să încasăm noi. Avem căpitanul de echipă care strânge banii și se folosesc…”, a spus directorul sportiv al roș-albaștrilor Narcis Răducan, la Digi, după care a completat: ”Întrebați-l pe Pintilii ce a strâns!”.
Dennis Man a scăpat de amendă
Dennis Man a scăpat de amendă până acum și speră să nu încaseze niciun cartonaș roșu, sancțiunea fiind de 5.000 de euro. ”Nu am luat nicio amendă și sper să nu iau, că e nasol. Nu știu care este cea mai mare amendă, cred că cea de 5.000 de euro, pentru cartonașul roșu.
Nu știu cine este campion la amenzi, nu stau să mă uit cine ia amenzi. Sper să nu iau niciun roșu și să fie totul bine”, a spus Dennis Man.
Noul regulament de ordine interioară al FCSB prevede amenzi uriașe! Gestul care poate duce la o sancțiune de 25 la sută din salariu
Gigi Becali, Narcis Răducan, directorul sportiv al FCSB, și antrenorul Bogdan Argeș Vintilă au alcătuit un regulament de ordine interioară ce prevede sancțiuni usturătoare. ”Aici lucrurile sunt clare și nu ar trebui să existe toleranță. Disciplina este un lucru esențial în fotbal și în orice societate. În consecință, am și făcut public faptul că noi am activat acel regulament de ordine interioară și lucrurile sunt clare”, anunța recent Răducan. AICI tabelul cu amenzile prevăzute în noul regulament de ordine interioară al FCSB.