Aflată la prima reprezentație din acest sezon în fața propriilor suporteri, Steaua a pornit greu împotriva nou promovatei FC Brașov. Cu trei schimbări în primul unsprezece față de deplasarea de la Vaslui, echipa lui Lacătuș a reușit cu greu să spargă barajul defensiv al brașovenilor, veniți în Ghencea doar cu gândul de a se apăra.
Planul lui Razvan Lucescu a fost dat însă peste cap în minutul 32, de propriul său portar. Într-o fază care nu anunța prea multe, Bogdan Stelea a greșit o pasă simplă, mingea ajungând la Dayro Moreno în apropierea careului de 16 metri. Columbianul nu a stat prea mult pe gânduri și a “parașutat” mingea în plasă.
Roș-albaștrii puteau sa mai înscrie o dată până la pauză, la lovitura de cap a Arthuro din minutul 40, dar Stelea și-a făcut treaba excelent de data aceasta și a respins în corner, iar scorul la pauza a rămas 1-0. Brașovenii au reușit să ducă la tăcere tribunele din Ghencea la nouă minute de la reluare. Intrat la pauză, Mihai Roman l-a „păcalit” pe Zapata cu un șut de la distanță, restabilind egalitatea.
Ultima jumătate de ora a adus o desfășurare oarecum previzibilă. Steaua s-a aruncat cu disperare spre careul advers, în încercarea de a găsi golul izbăvitor, pe care de altfel l-a și găsit. Dupa ce în prealabil irosise câteva mari ocazii, Arthuro nu a mai ratat și în minutul 89, atunci cand a fructificat o centrare excelentă a lui Dayro Moreno. Steaua învinge, dar, încă o dată, nu convinge.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER