Arthuro: „Vreau să îi fac fericiți pe suporterii Stelei”

Atacantul brazilian Artuhro a declarat că își doreșe să îi impresioneze pe suporterii Stelei dar, la fel ca și Kapetanos, îi anunță pe aceștia că nu este încă perfect apt din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, atacantul spune că va debuta la Steaua chiar în amicalul cu AS Roma.

"Meciul cu AS Roma va fi unul special pentru mine. Voi juca pentru prima oară în tricoul Stelei și în fața propriilor suporteri. Am așteptări mari și sper să arăt multe. Îmi pare rău că nu am jucat până acum, fiind în urmă cu pregătirea. O să încerc să schimb percepția despre brazilieni în Ghencea. Vreau să-mi fac treaba, iar la final suporterii să fie bucuroși. M-am antrenat foarte bine, meciul cu Roma va fi o pregătire pentru meciurile oficiale și sper să ajung în curând la sută la sută din potențial. Le pot promite suporterilor că voi munci, fiindcă spectacolul se obține în urma efortului echipei. E normal ca la Steaua să joci și foarte bine, nu numai să caștigi. Dacă vor fi momente când trebuie să joci urât pentru a învinge, asta este. Cu Roma e un meci de palmares, în fața unei echipe foarte mari și vom încerca să caștigăm. Este un test în care trebuie să aratam ce putem. Nu pot comenta eu declarațiile persoanelor care spun că străinii din Liga I sunt de mână a doua. Prefer să mă abțin", a declarat Artuhro, conform www.steauafc.com

Publicat: 25 07. 2008, 18:07
Actualizat: 25 07. 2008, 18:11