Numai oltenii puteau face așa ceva! Artificii în interiorul Stadionului „Ion Oblemenco” la meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova, care a fost întrerupt | FOTO & VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 27 poze

Suporterii olteni nu s-au putut abține și au făcut spectacol, de-o parte și de cealaltă, la meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova, scor 2-0.

Meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova s-a disputat luni seară, în cadrul etapei cu numărul 26 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, iar echipa lui Laurențiu Reghecampf a învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Gustavo, în minutul 16, respectiv Baiaram, în minutul 75.

După nici cinci minute de joc, partida a fost întreruptă după ce suporterii grupării patronată de către Adrian Mititelu au aruncat cu torțe pe teren. Spiritele s-au calmat și partida s-a reluat, însă nu pentru mult timp.

Artificii în interiorul Stadionului „Ion Oblemenco” la meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova

În minutul 10 al partidei, suporterii echipei antrenată de către Laurențiu Reghecampf au oferit răspunsul lor pirotehnic. Aceștia au făcut ceva unic: au dat cu artificii în interiorul stadionului.

Arbitrul Marcel Bîrsan i-a trimis pe jucătorii celor două formații la vestiare și observatorul a transmis că la o a treia abatere partida va fi întreruptă definitiv.

După aproximativ zece minute de pauză, jucătorii au revenit pe teren și partida a fost reluată.

Publicat: 14 02. 2022, 20:21
Actualizat: 15 02. 2022, 17:18