Suporterii lui Dinamo vor, cu orice preț, să își încurajeze echipa să câștige cât mai multe puncte. Astfel, în timpul meciului cu viitorul, înainte ca scorul să se facă 2-0 pentru formația constănțeană, suporterii au aprins din nou artificii.
Artificiile au fost aprinse în spatele Peluzei „Cătălin Hîldan” și i-au surprins pe cei 22 de jucători aflați pe teren.
Spectacolul pirotehnic nu a durat mai mult de cinci secunde și a fost lansat fix înainte ca George Ganea să aducă scorul pe tabelă la 2-0 pentru Viitorul. Golul a venit în urma unui penalty acordat de arbitrul Adrian Cojocaru pentru constănțeni, după ce Jo Santos a fost faultat în careu de Diego Fabbrini.
Ultima oară când fanii lui Dinamo au surprins cu artificii pe cerul cartierului bucureștean „Ștefan cel Mare” a fost la partida din Cupa României contra rivalei FCSB, câștigată de „câini” cu scorul de 1-0.
Atunci, la începutul meciului, a fost luminat de un foc de artificii spectaculos, care a furat privirile, preț de o secundă, tuturor oamenilor prezenți pe stadion.
La meciul cu FCSB, reporterii ProSport au aflat că o mașină de jandarmerie s-a dus spre locul în care au fost aprinse artificiile.
ECHIPELE DE START la Dinamo – Viitorul:
Dinamo: Eșanu – Radu, Ehmann, Bejan, Filip – Nepomuceno, Anton, Achim, Fabbrini – Morsay – Gueye Rezerve: Kongshavn, Grigore, Răuță, Gol, Măgureanu, Bani, Borcea, Bordușanu, Giani Stere Antrenor: Jerry Gane
Viitorul: Cojocaru – Benzar, Mladen, Dobrosavlevici, Boboc – Matei, Artean, Ciobanu – Grădinaru, Ganea, Jo Rezerve: Căbuz, Grameni, Babunski, Andronache, Pitu, Gaztanaga, Dănuleasa, Dussaut, Tsoumou Antrenor: Mircea Rednic
Stadion: „Dinamo”, București Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi); Asistenți: Gheorghe Bogdan (Bucureşti) și Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER