Mijlocașul stânga al Stelei, Artiom Karamyan, și-a pus piciorul drept în ghips și va trebui să rămână așa timp de o săptămână. Vestea bună e că ar putea scăpa de operație, deoarece e doar întindere de ligament. Vestea proastă e că va rata toate meciurile din următoarele șase săptămâni.
Accidentat în meciul cu Oțelul, Artiom Karamyan și-a văzut spulberată dorința de a juca împotriva lui Dinamo. El a suferit o entorsă la genunchi care a afectat și ligamentele. Zilele acestea, piciorul drept, cel cu probleme, i-a fost imobilizat integral în ghips și timp de o săptămână va trebui să stea la pat.
Va reintra contra Timișoarei După aceea i se va mai face un RMN, dar după primele constatări, Artiom nu va ajunge să se opereze, deoarece e vorba de o întindere de ligament, lucru care necesită doar o pauză între patru și șase săptămâni.
Artiom Karamyan a evoluat titular în ultimele partide ale Stelei, cu excepția celei cu Ceahlăul, când nu a fost utilizat deloc. Locul său va fi luat în echipă de Petre Marin, care nu a mai jucat titular din meciul cu CFR Cluj. Artiom are șanse să intre abia în meciul cu Timișoara, tocmai împotriva fostei sale echipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER