Gheorghe Mulțescu a declarat că îl felicită pe Ion Marin că ales echipa să meargă la echipa arabă și afirmă și că și el a avut o ofertă din partea celor de la Al Ettifaq. Mulțescu a spus că în eventualitatea în care acționarii dinamoviști s-ar gândi la el, ar accepta să poarte o discuție cu aceștia în perspectiva de a prelua banca tehnică a echipei. Fostul antrenor al celor de la Sportul a glumit despre precedenta tentativă de a ajunge la Dinamo, spunând că acționarii lui Dinamo discutau în pararel și cu Mircea Lucescu, însă acum are cale liberă deoarece tehnicianul Șahtiorului nu mai este interesat să revină în campionatul României.
„Am fost în discuții cu echipa cu care a semnat Ion Marin, dar apoi a venit Andone care avea un CV mai stufos. Îl felicit pe Ion Marin că ales Al Ettifaq deoarece are și el o vârstă și trebuie să te gândești și la partea financiară. Oriunde se schimbă antrenori mulți nu este în regulă, pentru că stabilitatea e cheia succesului. Aș accepta să discut cu acționarii lui Dinamo dacă aceștia îmi vor propune să vin la Dinamo. Data trecută când am fost în discuții cu Dinamo, acționarii discutau și cu Mircea Lucescu. Vă dați seama ce autoritate aveam eu. Acum pot să stau liniștit că Lucescu nu mai e interesat de Dinamo”, a declarat Gheorghe Mulțescu la sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER