„Aș desființa DNA și TAS!”. Atac fără precedent după ce campionatul s-a decis la Lausanne! „Ionuț Lupescu a spus că e o rușine, pentru că…”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 13 iulie, Viitorul a câștigat oficial campionatul Ligii 1, după ce TAS i-a dat câștig de cauză în procesul pe care FCSB l-a deschis. După Ionel Ganea, care l-a atacat pe Gigi Becali pentru încercarea de la Lausanne, acum Ionuț Popa a venit cu o idee proprie: desființarea DNA și TAS.

Într-o conferință de presă, Ionuț Popa a mărturisit că DNA și TAS nu și-ar mai avea rostul, dacă regulamentele ar funcționa: „Aș desființa DNA-ul și TAS-ul. Sunt două instituții care nu-și au rostul. DNA-ul prinde hoții, îi judecă. Până acum era tribunalul, nu? De ce să mai plătesc avocați și procurori când putea tribunalul să judece? Dacă e regulamentul bine făcut, ce rost mai are să mă duc la TAS? Merge și Pandurii Târgu Jiu acum. Păi, noi am avut la TAS, negru pe alb, cererea celor 8 puncte înapoi. În primul rând, nu am căzut în liga a doua și, doi, s-a desființat acel paragraf de regulament. Eu spun că dacă un regulament e bine pus la punct, TAS-ul nu mai are de ce să funcționeze. Văd mari avocați pe acolo, fiecare își caută de muncă. Se găsesc avocați care să ceară bani, dar în cazul Stelei nu m-am gândit, nimeni nu s-a gândit, că Steaua poate câștiga campionatul. Ce rost are să mai fie? (n.r. TAS). Ca și asta a lui Kovesi (n.r. DNA). Ce rost are să mai fie?”.

Ionuț Popa a adăugat că Viitorul este campioană pe bună dreptate și că FCSB nu ar fi trebuit să creeze această situație: „Clasamentul e cel care decide. N-am nimic nici cu Steaua, nici cu Viitorul. Steaua – Viitorul a semănat cu Poli – UTA. Steaua putea să câștige la 6-7 goluri, dar a egalat Țucudean. Și atunci au și condus și… Eu zic că nu trebuia să se ajungă la TAS. Ionuț Lupescu a și spus că e o rușine și că e amatorism că se ajunge cu astfel de lucruri la TAS, a adăugat Ionuț Popa la conferința de presă”. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×