Dan Petrescu spune că are de gând să rămână în Rusia, dar că visul său este să antreneze în Anglia. Bursucul a declarat că nu ar refuza o eventuală ofertă de la Dinamo: „Sunt profesionist, aș antrena oriunde în lume”. Antrenorul care a adus titlul la Urziceni a dezvăluit că singurul cu care a vorbit din România este Becali: „Am discutat jumătate de oră după plecarea lui Dumitrescu”
„în prima ligă sunt prime mari, sunt bani mulți. Financiar a fost bine. Cum este acum echipa, nu o să mă fac de râs nici în prima ligă. Acum cunosc mai bine echipa și cred că vom fi mai buni. Mereu am făcut așa. Am văzut patronul doar de două ori. Președintele nu se bagă. Cu directorul sportiv am o relație excelentă. Poate s-o fi supărat pe la spate, dar nu mi-au zis nimic”, a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.
„Singurul cu care am vorbit din Romania a fost Becali”
„Posibil să mă întorc în România, dar nu se știe când. CFR-ul nu m-a sunat niciodată. Am vorbit doar cu Becali, timp de jumătate de oră, imediat după plecarea lui Dumitrescu. Nu aveam cum să părăsesc atunci echipa, mai aveam câteva etape. E foarte greu de intrat în prima ligă din Rusia. Nu e Anglia, nu e Italia, dar e foarte greu. Sper să fiu tot în Rusia când va fi Campionatul Mondial acolo”
„Aș putea antrena și la Dinamo”
„Eu am crescut la Steaua, de la nouă ani la 24 de ani. M-am născut în cartier și eram stelist. Dar când devii antrenor, trebuie să te detașezi de acest lucru și să devii profesionist. Aș putea să antrenez și la Dinamo. Oriunde în lume aș antrena. La Rapid nu am avut nicio șansă. Cand am început să antrenez mi s-a spus că nu am nicio șansă, că nu sunt bun. Așa mi s-a spus și ca fotbalist, dar eu sunt foarte ambițios”
„Steaua va întoarce foaia”
„Steaua vrea mai mult, e normal, dar nu pot să îmi dau eu cu părerea. Cred că Steaua poate întoarce foaia„, a mai spus Petrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER