AS Roma a luat legătura cu Becali pentru transferul lui Dennis Man! Răspunsul dat de patronul FCSB-ului

Patronul FCSB, Gigi Becali, a recunoscut că a fost contactat de oficialii clubului AS Roma, în vederea unui eventual transfer al lui Dennis Man în Serie A. Finanțatorul vicecampioanei a spus că a suma de transfer oferită de italieni era de circa 15 de milioane de euro, dar în momentul de față nu se mai pune problema ca tânărul jucător să plece din Liga 1.

„Au fost niște discuții acum câteva luni care s-au înfundat. Atunci avea clauză de 70 de milioane de euro, acum i-am crescut-o la 100 de milioane. Avea salariu de 3.000, acum are 13-15.000 de euro. El e deja jucător consacrat. Nu discut despre Man pentru că nu e de vânzare, eu voiam să mă agăț de o sumă, discutam despre 15 milioane de euro. Acum nu mai discut nici despre sume de acest gen, e un jucător care prinde echipa națională la 19 ani. După ce joacă doi ani în Champions League, dă cinci, șase goluri la națională, dă goluri în Champions League, atunci îl dam. Așteptați doi ani si apoi vedeți pe cât pleacă Man”, a spus Becali, la ProX.

Publicat: 29 03. 2018, 12:49
Actualizat: 29 03. 2018, 12:50