„Aș vrea să vină nemții,** dar nu mă grăbesc. Nu vreau să iau țeapă!”
Deși amicală, victoria cu 2-0 în fața Oțelului Galați i-a descătușat limba patronului rapidist.
Prezent după mult timp la un meci al giuleștenilor, George Copos a vorbit în premieră despre noua ofertă primită pentru vânzarea Rapidului. Boss-ul de la Ana recunoaște că discută cu grupul de afaceriști nemți cu care i-a făcut cunoștință Larențiu Reghecampf, dar spune că lucrurile nu pot evolua chiar așa de repede. Totuși, cunoscut fiind „stilul de lucru” al lui George Copos, nu ar fi nicio surpriză ca și nemții să fie duși cu vorba de giuleștean.
„Există o ofertă de la niște nemți pentru vânzarea clubului dar negocierile vor dura mai bine de câteva luni. Nu se poate face nimic peste noapte, într-o săptămână sau două. Mi-aș dori ca cei care vor veni în locul meu să fie germani deoarece este foarte cunoscut stitul lor extraordinar de a organiza lucrurile. Totuși, nu trebuie să mă grăbesc. Nu vreau să-mi mai iau o țeapă de două milioane de euro, ca anul trecut, când Rapidul ajunsese într-o situație foarte proastă”, a afirmat Copos.
Despre greutatea cu care se desparte de Rapid, George Copos spune că, deși ține enorm la acest club, datoriile financiare îl împing să vândă.
„Nu mi-e greu să plec de la Rapid. Am luat un credit de 25 de milioane de euro și muncim de dimineața până seara să dăm banii înapoi. Trebuie s-o fac”, spune patronul.
Â