Așa a rămas CFR fără căpitan contra FCSB-ului: „Ne-am speriat! Bine că nu a fost mai rău”. Explicația pentru alegerea prin care Petrescu vrea să-l surprindă pe Dică

Cu puțin timp înaintea startului derby-ului CFR – FCSB, Iuliu Mureșan, președintele gazdelor, a explicat ce s-a întâmplat cu Mario Camora (31 de ani), căpitanul ardelenilor care ratează meciul din Gruia.

La antrenamentul de sâmbătă, fundașul stânga a suferit o accidentare la genunchi, iar oamenii din staff-ul lui Dan Petrescu s-au temut, imediat, de ce era mai rău și s-a luat decizia ca portughezul să nu fie inclus în lotul pentru partida cu CFR Cluj. Din spusele lui Mureșan, Camora ar trebui să revină pe teren la derby-ul cu CS U Craiova, din etapa a treia a play-off-ului: „Ieri, la ultimul antrenament, Camora s-a accidentat și a simțit o durere la un tendon din exteriorul genunchiului. Nu e ligamentul încrucișat, probabil va fi apt la Craiova. Bine că nu a fost mai rău, ne-am speriat puțin ieri. Deși e titular incontestabil și căpitan, cred că va fi suplinit cu succes”, a spus Mureșan, la Digi Sport.

Dan Petrescu l-a înlocuit pe Camora cu Andrei Peteleu (25 de ani), iar la capitolul surprize putem trece doar scoaterea din echipă a lui Păun, care a jucat bine cu CSM Poli Iași, și trimiterea lui Omrani în atac. Din punctul de vedere al lui Mureșan, nu a fost vorba decât de o decizie luată din rațiuni tactice: „La Păun a fost decizia lui Dan Petrescu. Îi rotește puțin pe jucători, a ales o formulă potrivită pentru meciul cu Steaua„.


 

Publicat: 18 03. 2018, 20:06
Actualizat: 18 03. 2018, 20:07