Așa s-a ajuns la „ruptura” dintre Petrescu și conducere: „Totul a fost bine până în iarnă”. Dezvăluirile lui Balint: discuția care a dus, în final, la plecarea „Bursucului”

Așa s-a ajuns la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost coleg cu Dan Petrescu și un apropiat al antrenorului de 50 de ani, Gabi Balint a dezvăluit motivul care a dus la ruptura dintre SuperDan și conducerea celor de la CFR Cluj. Totul s-a întâmplat în iarnă, când, deși ardelenii erau lideri, conducerea dorea ca echipa să practice un fotbal mai ofensiv. De acolo au plecat și nemulțumirile lui Petrescu.

Fundașul dreapta al Generației de Aur a venit și la Cluj cu stilul propriu de joc, unul bazat pe rigoare tactică și o defensivă exactă, iar strategia sa avea să dea roade în cele din urmă și să aducă al patrulea titlu din istorie în Gruia. Însă, SuperDan ia drumul Chinei în această vară, iar motivul e reprezentat de o discuție care a avut loc în pauza de iarnă.

Atunci, lui Petrescu i s-a reproșat că echipa nu practică un fotbal mai ofensiv și că îndepărtează oamenii de la stadion, iar antrenorul a reacționat imediat. I-a cerut pe Mailat și Alex Ioniță, i-a primit, dar cei doi mijlocași ofensivi nu au avut impactul așteptat: „Totul a fost OK până în iarnă. Apoi, i s-a zis să joace mai ofensiv, la care Petrescu a spus că vrea niște jucători de benzi, de viteză. I-au adus jucători și nu au jucat. Nemulțumiri au fost de ambele părți, inclusiv din partea conducerii. Chiar am auzit că patronul a făcut niște reproșuri.

‘V-am cerut niște jucători în iarnă și nu jucăm nimic. Nici măcar nu joacă acei fotbaliști. Oamenii nu vin la stadion, sunt nemulțumiți! Pentru ce am mai adus jucători, dacă nu jucăm nimic’, așa am auzit că le-a spus”, a spus Balint, la Digi Sport.

Iar câștigătorul Cupei Campionilor Europeni știe că oamenii din conducerea CFR-ului vor să se îndrepte spre un alt tip de antrenor, Marius Șumudică având cele mai mari șanse să preia banca tehnică: „Acum urmează altceva, un antrenor care joacă mai ofensiv”, a mai dezvăluit fostul atacant.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×