Așa s-a stins Steaua!** Cea mai neagră perioadă de când la conducerea clubului se află Gigi Becali
6 februarie 2003 e data la care Gigi Becali se instala în
Ghencea. La puțin timp după aceea rostea următoarea frază: „După
ce-am văzut filmul cu Mihai Viteazul, mi-am zis că vreau să fac și
eu pentru România ce-a făcut Mihai Viteazul. Sau măcar Amza
Pellea”. A ieșit până la urmă film indian, în care toată lumea
cântă la început și plânge acum, la final.
Acesta este al cincilea campionat care se va încheia pentru Steaua
fără titlu și, mai mult, e un an care se poate termina și fără
Steaua în cupele europene! Echipa din Ghencea nu a murit ca
entitate, dar este evident că a pierdut pe drum spiritul care o
făcea atât de specială în trecut. Și, din păcate, e foarte puțin
probabil că îl va mai regăsi vreodată. Oricum, este evident că nu
îl va regăsi atâta vreme cât la loja cu fereastră acționabilă se
regăsește Gigi Becali.
Aveți mai jos lucrurile pe care le-a pierdut Steaua în cei opt ani
cu Becali în frunte, care pot fi interpretate și ca explicații
pentru decesul din acest an.
Discreția
Conducătorii Stelei aveau drept marcă motto-ul „Tacem și facem!”.
Îi vedeai rar pe la TV sau prin ziare, declarațiile erau seci și
fără concesii informaționale, iar despre transferuri aflai când
respectivul jucător se prezenta cu geanta la stadion. „Dacă îmi iei
televizorul, mă omori!”, spune Gigi Becali și spune totul.
Alegerea
oamenilor din conducere
În trecut, și grație apartenenței militare, Steaua, prin numărul
său 1, își alegea conducătorii după un anumit tipar. Chiar și în
vremuri proaste erau aduși în fruntea clubului oameni cu o anumită
experiență. Între, și nu considerăm cel mai notoriu exemplu din
trecut, Tică Dănilescu și Valeriu Argăseală sunt diferențele dintre
bombardierul Aurora și TAB-ul românesc. Asta în timp ce Mihai
Stoica este o glumă tot mai proastă.
Căutarea
inteligentă de jucători
„Am zis: hai să-i aduc și lui Virgil (n.r. – vărul lui Gigi și,
ocazional, scouter) unul, că garantează el că l-a văzut pe mai
multe DVD-uri”, spune Gigi, și Steaua îl aduce pe Toja din SUA. În
anii ’90, Steaua transfera cu atâta inteligență, că își înciuda în
fiecare pauză rivalele. Și studia foarte atent piața internă. Așa
i-a inventat pe Panduru, Prodan, tot așa îl lua de rău pe Doboș de
la Dinamo și îl ducea până la națională. Acum, atunci când
transferă, Steaua nu mai stârnește ciudă, ci zâmbete.
Decența
Câte povești mondene știm despre Steaua dinaintea lui Becali? Că
beau Iovan și Bumbescu câte un șpriț, dar că a doua zi erau lei pe
teren! Și mai ce? Mai nimic! Acum fiecare săptămână oferă un
subiect cu bombe sexy, evadări din cantonament și bătăi prin
discoteci. Toate asezonate cu onanii de la Mache! Gigi are însă o
singură grijă: „De la oral le tremură genunchii!”.
CONCLUZIE: Banii nu aduc fericirea,
iar în „Manualul războinicului luminii”, Gigi Becali nu a subliniat
cu markerul pasajele nimerite. Dacă vrea să nu rămână cu imaginea
criminalului suprem în ochii steliștilor, Gigi Becali trebuie să
redea Stelei cele patru trăsături de mai sus. Atunci va fi și
fericit cu adevărat!
Mărire: „Middlesbrough s-a calificat în fața lui Basel
fiindcă mi-a făcut mie Dumnezeu plăcerea să-mi iau cămăși din
Anglia” (Gigi Becali, înainte de semifinala din Cupa UEFA,
ediția 2006)
Decădere: „Atunci când sunt supărat, mă retrag între
oile mele și mă liniștesc” (Gigi Becali, după 0-3 cu
Brașov)
Motto: „Eu am ajuns aici pe labele mele de urs și pe
sabia mea!” – Gigi Becali