Așa se face, Mircea! Rednic credea că el va fi „the real deal”, dar adevărul e altul: antrenorul care se uită de sus la „Puriu” și îi face pe șefi să se felicite

Sunt 7 echipe în Liga 1 care și-au schimbat antrenorul în timpul acestui sezon. Dintre aceștia, Vasile Miriuță este tehnicianul cu cel mai mare impact asupra echipei pe care a preluat-o din mers. Hermannstadt avea o medie de 0,72 de puncte obținute pe meci, în primele 11 etape. După venirea lui Miriuță, echipa sibiană a ajuns la o medie de 1,75 puncte obținute pe meci. Au fost victorii cu Poli Iași, Sepsi, Călărași și Chiajna, egaluri cu Botoșani și Dinamo și înfrângeri cu Astra și FC Voluntari.  „În primul rând le-am spus că sunt jucători buni și de aceea sunt aici. Le-am spus că am încredere în ei și împreună vom scoate echipa din acea situație. Era normal, pentru că au pierdut câteva partide, unele și cu neșansă. Mi-am dat seama că a fost un blocaj. Am pierdut și primul meci, cu Astra, dar după am avut o pauză de două săptămâni când am purtat mai multe discuții și individuale și de grup și ne-am revenit”, povestește Miriuță.

A schimbat sistemul

Antrenorul a schimbat și sistemul. Din 4-3-3, modulul folosit la meciul cu Astra, Hermannstadt a ajuns să joace în 5-3-2 cu Dinamo, la ultima partidă. „Sistemul 4-3-3 îmi place cel mai mult, dar mi-am dat seama că nu se poate juca în acest sistem. M-am mulat pe calitățile jucătorilor. Degeaba îmi doresc eu ceva, dacă jucătorii nu au calitățile necesare pentru acest sistem. Au fost mai mulți jucători care au dat randament în acest sistem. Dumitriu mi-am dat seama ce calități are de la primele antrenamente sau Petrescu, la fel. Dâlbea, un lider, despre care mulți ziceau că la 37 de ani e greu să mai joace. Este unul dintre cei mai buni jucători. Important este să-i dai încredere jucătorului”, a spus Miriuță.

„Nu-mi stă capul la play-off”

Hermannstadt joacă astăzi, de la ora 17:00, cu Gaz Metan. Pentru Miriuță urmează partide cu Viitorul, CFR, FCSB, U Craiova, Astra și Poli Iași. „Când mă gândesc ce meciuri avem numai la play-off nu-mi stă capul. Să rămânem cu picioarele pe pământ. Sper să avem cât mai mutle puncte la final de februarie. Mi-aș dori cât mai multe puncte. Să fim în grupul echipelor bune din play-out. Acolo e adevăratul campionat. Trebuie să ne întărim, pentru că toți se vor întări. Îmi doresc 4 jucători maxim, dar trebuie să vină să joace din primul minut. Nu aducem doar ca să transferăm”, a spus Vasile Miriuță.

Pe locul doi, în topul antrenorilor care au adus un impact semnificativ, după ce au preluat echipe „din mers” este Mircea Rednic. Antrenorul lui Dinamo are o medie de 1,40 puncte obținute pe meci, față de 1 punct pe meci, cât era media echipei, înainte de sosirea sa în „Ștefan cel Mare”
 

Publicat: 15 12. 2018, 14:12
Actualizat: 15 12. 2018, 14:13