Iulian Miu, fost fotbalist la Steaua, a povestit care erau ‘metodele de lucru’ în perioada în care el era jucător.
Miu a afirmat că Victor Pițurcă și Ștefan Iovan conduceau vestiarul cu mână de fier și îi controlau amănunțit pe jucători pentru a fi siguri că aceștia nu ies în decor în ceea ce privește viața extrasportivă.
„Pe vremea în care eram la Steaua și antrenor era Victor Pițurcă aveam perioade în care eram verificat. Ștefan Iovan, antrenorul secund, venea la ora 10 seara în fața blocului și ieșeam să-l salut, să vadă că sunt acasă. Tot la nea Piți, cei neînsurați intrau în cantonament cu două zile înainte de meci. Eram într-o formă fizică excelentă. Așa îți vin și trofeele, când ești serios”, a declarat Miu la Telekomsport.
Fostul fundaș stânga, acum în vârstă de 41 de ani, a jucat la Steaua în perioada 1996-2000. A câștigat trei titluri de campion, două Cupe ale României și o Supercupă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER