Asalt în Prahova!** Sabău: „Nu ne mai permitem să pierdem puncte!”

Ganea, Mihalache și Strătilă sunt cei mai importanți oameni din
tabăra prahoveană, crede Neluțu Sabău, care este impresionat în
primul rând de disciplina tactică a echipei lui Napoli.

Echipa fanion a Timișoarei a pierdut toate cele trei meciuri
disputate pe stadionul celor de la Astra Ploiești, de două ori în
Liga I (2002 și 2003) și o dată în Cupa României (sezonul acesta).
Astra are o singură înfrângere pe teren propriu în acest sezon, în
care Steaua și Rapid au pierdut la Ploiești, iar Dinamo a scos doar
un egal. Secretul ploieștenilor este tactica și jocul de
contraatac, spune Sabău. „E clar că ne așteaptă un meci
greu, pe care trebuie să îl pregătim foarte bine. Nu ne mai
permitem să pierdem puncte. Sunt câțiva jucători buni, mai ales în
partea dreaptă, Mihalache și Strătilă, care împing jocul foarte
mult. Au un joc destul de bun și în zona centrală și îl mai au pe
Ganea, care a marcat zece goluri”
, a declarat antrenorul
lui Poli.

„Arătăm
bine în deplasare”

Sabău explică de ce Timișoara are forța să rupă tradiția negativă
de la Ploiești și să treacă de un adversar care a reușit zece
puncte în primele cinci etape ale returului. Poli nu a câștigat
încă în deplasare în 2010, dar a jucat mai bine decât în tur pe
terenuri străine. „Până acum, am arătat bine în partidele
de afară. Și la Bistrița am avut patru ocazii mari numai în prima
repriză. În meciul cu Rapid consider că am jucat bine și chiar
foarte bine în a doua repriză. Echipa are pregătirea necesară să
ducă un meci în deplasare, să aibă un ritm bun pe tot parcursul
jocului”
, este de părere tehnicianul Timișoarei.

Au câteva lucruri bine puse la punct, care se repetă. Dacă le
analizăm și ne concentrăm în timpul jocului, nu ne vor surprinde cu
nimic

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli Timișoara

Publicat: 22 03. 2010, 12:30
Actualizat: 22 03. 2010, 12:31