Într-un meci crucial, UTA are doar opțiunea victoriei pe terenul „lanternei” Universitatea Cluj, aflată însă în mare formă.
Ceva mai optimiști, mai ales după transferurile realizate în cursul săptămânii – Dorel Zaharia (Steaua), Daniel Oprița (Dinamo) și Robert Iacob (Liberty) – utiștii și-au propus, deși nu au avut curajul să o declare, să recupereze astăzi, la Cluj, punctele pierdute pe teren propriu cu Gloria Bistrița. „Nu are rost să ne lansăm în pronosticuri, e firesc să jucăm la victorie, să facem tot posibilul să aducem cele trei puncte. Ne-am propus în primul rând să schimbăm radical impresia tuturor despre jocul nostru mai puțin reușit din partida cu Bistrița. Am studiat adversarul, știm ce joacă și avem soluții pentru a-l pune în dificultate”, a declarat Marin Barbu, care a recunoscut că, din punctul de vedere al moralului, UTA nu stă bine.
„Nu va fi ușor, dar mergem la luptă. Simao și Vasiljevic sunt accidentați, deci flancul stâng va fi complet nou. Mihuț, Amoreirinha, Florin Dan, Iacob sunt soluțiile din care va trebui să aleg, sper să fiu inspirat”, a declarat Marin Barbu. Nu doar Simao și Vasiljevic îi lipsesc UTA-ei astăzi, ci și Varga, Hora, Radovanovic, Ștefan, Marincău, Buican și Pașcovici.
10 Dorel Zaharia va câștiga la UTA 10.000 de euro pe lună, relansând moda contractelor uriașe la Arad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER