„Asaltat de oferte”, Gică Hagi a vorbit despre situația lui Răzvan Marin. Ce a decis „Regele” pentru „perla” Viitorului
Tottenham, Napoli, PSV, Juventus și AS Roma sunt marile cluburi ale Europei care se interesează de Răzvan Marin, următorul produs de export al Academiei lui Gigă Hagi. Întors din Italia, unde a urmărit două meciuri din Serie A și a participat la majoratul lui Ianis, antrenorul și patronul Viitorului a vorbit despre situația celui mai curtat fotbalist pe care-l are sub comandă.
Evident, Hagi e bucuros și mulțumit de progresul și pasul în față făcut de Răzvan Marin, dar încearcă să ia din presiunea de pe umerii mijlocașului central de doar 20 de ani. Întrebat despre posibila plecare a fiului lui Petre Marin într-un campionat puternic al Europei, „Regele” a transmis că pentru moment nu se gândește la așa ceva, ci la rezultatele echipei până în iarnă, când va debuta următoarea perioadă de transferuri și va putea negocia pentru suma în schimbul căruia va renunța la mijlocașul său: „Nu am decât să mă bucur pentru el, este apreciat și probabil multe echipe îl urmăresc în perioada asta, a făcut un salt extraordinar. Așa e când lucrezi cu tineri, care pornesc de la aproape nimic și ajung să facă un salt extraordinar. El a ajuns la echipa națională, este titular, e normal să vină și aprecierile. Noi acum suntem în perioada de campionat, să vedem cum mergem, iar după aceea când va veni perioada de transferuri, vom vedea. Mmentan nu vorbim despre transferuri și despre sume. Încă muncim să facem rezultate bune cu echipa”, a spus Hagi, la revenirea în România.