Ascensiunea lui Zicu poate fi oprită de un jucător venit din Liga I!** Steaua vrea să renunțe la un fotbalist considerat indispensabil!

Zicu este atacantul momentului în Bulgaria, fostul jucător al lui Poli reușind performanța de a marca de 12 ori în 13 etape și fiind aproape de o realizare și mai notabilă: poate fi primul vârf român care să câștige titlul de golgheter pentru două sezoane consecutiv în două campionate diferite.

O veste proastă pentru super-atacantul lui ȚSKA Sofia vine din România. Bulgarul Valentin Iliev intră în ultimele 6 luni de contract cu Steaua, iar oficialii clubului roș-albastru nu dau semne că ar dori să-i prelungească acestuia contractul.

Prosport a anunțat astăzi, în ediția tipărită, că fundașul se află pe lista liderului surpriză al campionatului vecin. Cei de la Ludogorets stau la pândă și așteaptă momentul potrivit pentru a-l „repatria” pe fundaș.

Iliev și Zicu s-au mai întâlnit în acest sezon, în „dubla” pe care Steaua a disputat-o în play-off-ul Europa League în compania celor de la ȚSKA. După acel meci, toții steliștii în frunte cu patronul, l-au lăudat pe bulgar pentru prestația sa din partidele cu bulgarii.

150 de mii de euro pe sezon câștigă în acest moment Iliev la Steaua, bulgarul primind alți 100.000 de euro la semnătură

6 fundași centrali va avea Steaua în lot din iarnă, după venirea lui Chiricheș

12 goluri a înscris Zicu la ȚSKA Sofia, în doar 13 etape din sezonul 2011-2012

Publicat: 15 11. 2011, 13:16
Actualizat: 15 11. 2011, 14:02