Așchia nu sare departe de trunchi. Nepotul lui Gigi Becali i-a înjurat de toate cele sfinte pe cei care nu au suferit după eliminarea cu Partizan: „Reveniți-vă, bă, fomiștilor!”
Lucian Becali, nepotul lui Gigi Becali și fost acționar la Steaua, s-a dezlănțuit după eliminarea din preliminariile Champions League. Într-un limbaj copiat de la unchiul său, Lucian Becali a transmis un „mesaj” celor care s-au bucurat de eșecul Stelei.
Lucian Becali pare a fi demnul urmaș al unchiului său. Într-o postare în care a încercat să-i pună la punct pe cei care s-au bucurat de eliminarea Stelei, nepotul lui Gigi Becali a folosit o cantitate importantă din înjurăturile pe care le are în vocabular. „Mustrarea” a cuprins de la organele genitale pe care le are în dotare, la blesteme și termeni pecum „handicapați”, „fomiști” sau „idioți”. Asta în condițiile în care Lucian Becali a fost până nu demult oficial al campioanei României.
Lucian Becali a fost acționar la cel mai titrat club din Liga 1
Pe 24 ianuarie 2004, când Gigi Becali a făcut trecerea Stelei de pe asociația lui Viorel Păunescu pe noua societate FC Steaua București, Lucian Becali figura în acționariat, cu o cotă de 3%. Structura acționariatului de atunci era următoarea: Asociația lui Teia Sponte – 36% din capitalul social total al societății comerciale pe acțiuni, George Becali – 51%, Viorel Păunescu – 6%, Victor Pițurcă – 4% și Lucian Becali 3%. Pentru acest privilegiu, nepotul favorit al lui Gigi Becali a renunțat la o creanță de 300.000 de dolari pe care o avea la asociație. Ulterior, Lucian Becali a renunțat la acel procent.
Animal de pradă în cluburile de noapte
Lucian Becali este o prezență constantă în viața de noapte a Bucureștiului și nu numai. Are în colecție o sumedenie de „vedete” locale, care de asemenea sunt prezențe constante în presa de scandal. Latura de „consumator” de dame i-a adus și probleme. În noiembrie 2011, Ziarul Național a scris că a fost bătut într-un club de câțiva oameni de afaceri turci, deoarece a încercat să le seducă pe domnișoarele de la masa lor.
Lucian Becali este nepotul favorit al patronului Stelei, de unde și comportamentul de copil răsfățat
Tot pe partea de cluburi și-a axat și afaceri. Lucian Becali a avut un club în Miami, dar n-a fost profitabil și l-a băgat în faliment. Nepotul patronului Stelei și-a încercat norocul și pe litoralul românesc și și-a deschis un club și în Mamaia, dar de această dată a avut mai mult succes.
Printre alte activități, s-a remarcat și prin atacurile verbale lansate asupra unor personaje ca Mihael Rădulescu, Delia sau chiar asupra președintelui Klaus Iohannis.