Mihai Stoica spune că are o „relație specială” cu Ianis Zicu și a dezvăluit că, înainte ca atacantul să semneze cu ȚSKA Sofia, ajunsese la o înțelegere cu acesta, în vederea unei colaborări. „Stabilisem să lucrăm împreună măcar două sezoane„, spune Mihai Stoica. Considerat „copilul de suflet” al dinamovistului Cristi Borcea, Zicu a evoluat mai multe sezoane pentru Dinamo, club de la care a și făcut pasul spre Inter Milano, în 2004, iar în 2007 a fost propus Stelei de Ioan Becali.
„Cu Ianis am o relație foarte specială. Înainte să plece la ȚSKA am avut o înțelegere cu el, ca în cariera lui să ajungem să lucrăm măcar doi ani împreună, apoi, un an, să păcălească pe cineva. Îl cunosc foarte bine pe Ianis, este un jucător cu personalitate și faptul că a reușit să marcheze 18 goluri în sezonul trecut, fiind pe un post din care a destul de greu să înscrii, nu e deloc puțin”, a spus MM Stoica despre jucătorul care va fi adversarul Stelei în play-off-ul Europa League.
Ianis Zicu e unul din jucătorii preferați ai lui Cristi Borcea, acționarul dinamovist făcând în repetate rânduri declarații de „dragoste” la adresa atacantului. Borcea a fost cel care a insistat în 2005 și 2007 pentru „repatrierea” machidonului în „Groapă”. În 2010, Borcea a fost nevoit să-l lase pe Zicu să plece la Timișoara, după ce vârful a intrat în conflict cu galeria Dinamovistă din cauza evoluțiilor nereușite.
Machidonul a ajuns însă la ȚSKA Sofia și va fi adversarul Stelei în play-off-ul Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER