Asta ar fi marea lovitură a lui Rednic pentru Becali! Gnohere a ajuns rezervă la FCSB, iar „Puriul” îi întinde o mână: „Oricând, avem nevoie de el”

Antrenorul celor de la Dinamo, Mircea Rednic, îl așteaptă cu brațele deschise pe Harlem Gnohere (31 de ani) în „Ștefan cel Mare”, după ce acesta și-a pierdut postul de titular în echipa celor de la FCSB, de când Mihai Teja a fost instalat pe banca acestora.

„Puriul” l-a adus pe Gnohere în România în 2015, de la RAEC Mons, și spune că o eventuală revenire a sa la Dinamo nu ar fi posibilă datorită suporterilor, pentru că acesta a ales să plece din „Ștefan cel Mare” direct la rivala FCSB:

„Oricând l-aș antrena pe Gnohere dacă aș putea, că e jucător bun, e profesionist, chiar și acum l-aș antrena, dar n-ar mai putea că nu l-ar accepta suporterii. Dar eu l-aș vrea. Ai nevoie de orice jucător ca el”, a declarat Rednic, potrivit doardinamo.ro

Gnohere a jucat la Dinamo până în 2017, fiind transferat de actuala vicecampioană a României pentru 250.000 de euro. În tricoul „câinilor”, acesta a bifat nu mai puțin de 24 de reușite și opt pase decisive în 59 de partide. Actualul său contract cu FCSB este valabil până în vara anului 2020.

După meciul cu Craiova în care Gnohere a rămas pe bancă, Becali a dezvăluit că atacantul francez ar pute ajunge în China: „Am dat niște hârtii pentru un transfer în China. Pe 6 milioane. El e supărat, dar el să facă 9 kilometri la antrenament, nu 6”, a spus Becali, la Digi Sport.
 

Publicat: 26 02. 2019, 09:19
Actualizat: 26 02. 2019, 09:20