Formația din Ghencea rămăne din vară fără Szukala și Gardoș, ambii având oferte importante din străinătate. Laurențiu Reghecampf caută deja soluții, iar una dintre variantele ajunse pe masa tehnicianului campioanei e reprezentată de italianul Felice Piccolo (30 de ani), de la CFR Cluj.
Motivele? Jucătorul devine de la 1 iunie liber de contract, este acomodat cu Liga 1, nu are pretenții salariale foarte mari și evoluțiile sale au fost mai mereu satisfăcătoare. Deși Reghecampf a afirmat că nu ia deocamdată în calcul acest transfer, discuția rămâne deschisă, iar semnalele venite din direcția jucătorului sunt încurajatoare.
Are oferte și din Serie B, dar preferă să joace în Champions League Vestea bună pentru steliști este că și Felice Piccolo ar agrea o astfel de mutare. Potrivit apropiaților formației din Gruia, italianul și-ar fi dat acordul de principiu pentru a merge în Ghencea. Jucătorul este dispus chiar să renunțe la la o parte din salariul de 240.000 de euro pentru a pleca din Gruia, acolo unde sunt mari probleme cu banii.
Piccolo e tentat să joace din nou în Liga Campionilor pentru a-și face cotă și a putea pleca mai ușor în Italia. În acest moment, se pare că și cluburi din Serie B din Italia îl doresc, dar fundașul ar prefera o mutare la Steaua.
Steaua e favorită certă la câștigarea unui nou titlu în Liga 1. Roș-albaștrii sunt primii în clasament, cu un avans considerabil față de ocupantele locurilor doi și trei, Astra Giurgiu și Petrolul Ploiești. Dacă Steaua va rămâne pe primul loc până la finalul sezonului, trupa lui Reghe va juca din nou în preliminariile Champions League, în ruta campioanelor, urmând să aibă un traseu favorabil pentru o nouă calificare în grupe. În acest sezon, Steaua s-a calificat în grupele Ligii după ce a trecut în preliminarii de Vardar Skopje, Dinamo Tbilisi și Legia Varșovia.
62 de partide a jucat Piccolo pentru CFR
INCREDIBIL! Mutu, ce LOVITURĂ‚ la 35 de ani! „Îl urmărim de multă vreme, viitorul lui este alături de noi!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER