Cazul Ilie Iordache se prelungește și pare o luptă oarbă pe trei planuri. Gorjenii sunt încă datori către Dinamo 500.000 de euro, cei din „Ștefan cel Mare” țipă după bani, iar fotbalistul vrea să fie declarat liber de contract. Acest lucru implică alte complicații. Astfel, marți, mijlocașul a primit răspuns negativ din partea FRF la solicitarea de a deveni liber de contract și amenință că va merge la TAS pentru a-și găsi dreptatea. În cazul în care Iordache va reuși să câștige, „pandurii“ sunt buni de plată către Dinamo un milion de euro! În momentul în care Iordache a fost cedat la Târgu Jiu, acționarii alb-roșiilor au pus o clauză prin care gorjenii trebuie să achite această sumă dacă fotbalistul va fi declarat liber din cauza Pandurilor. În acest moment, Iordache spune că nu a încasat nici măcar suma promisă la semnătură. „Eu trebuia să primesc 200.000 de euro la semnătură și am văzut doar 40.000. Sunt dispus să renunț la restul sumei numai să fiu lăsat liber de contract. Mâine (n.r. – azi) o să am o nouă discuție cu domnul Condescu, iar dacă nu se va rezolva, o să-mi caut dreptatea la TAS”, a spus ieri jucătorul.
"Da, această clauză există. Dinamoviștilor le-a fost frică să nu îi păcălim. Ce, eu sunt prost să nu îi dau lui Iordache 150.000 și să risc să îl umplu de bani pe Borcea?"Â Marin Condescu președinte Pandurii
Â
Pandurii, amenințată cu neprogramarea în prima etapă Â
În prima etapă a returului, Dinamo va întâlni Pandurii, însă meciul ar putea să nu se dispute dacă oficialii echipei gorjene nu-și plătesc datoria față de alb-roșii pentru Ilie Iordache. „Nu ne-am înțeles în niciun fel cu cei de la Pandurii. Trebuie să ne plătească 500.000 de euro dacă vor să fie programați în campionat. Nu acceptăm nicio eșalonare a datoriei, vrem toți banii acum”, a spus Cristi Borcea.
Sepsi vrea să vină la Dinamo Â
Fundașul Laszlo Sepsi, împrumutat de Benfica la Racing Santander, a declarat că ar fi tentat să revină în Liga I, la Dinamo, deși în țară a jucat la Gloria Bistrița. „În viitor există posibilitatea să mă întorc în țară. Nu aș refuza Dinamo, însă depinde și de ce ofertă îmi fac. Am mulți prieteni acolo și mi-ar plăcea să ajung la roș-albi”, a spus Sepsi la Sport.ro.
Au dat banii pe N’Doye
Transferul lui N’Doye de la FC Vaslui la Dinamo i-a costat pe alb-roșii 18 miliarde de lei vechi. „Câinii” plătiseră o primă tranșă de 8 miliarde, iar finanțatorul echipei moldave, Adrian Porumboiu, s-a plâns că cei din „Ștefan cel Mare” amână să-i dea toți banii. Ieri, dinamoviștii au achitat restul de 10 miliarde.
Au luat șapte jucători de la UTA
Formația din Arad nu a putut să plătească o datorie de 200.000 de euro președintelui dinamovist Nicolae Badea și, în contul acestei sume, a cedat șapte juniori în „Ștefan cel Mare“. Dintre aceștia, Melinte a semnat cu echipa mare, iar ceilalți au fost trimiși la Dinamo II, echipa antrenată de Cornel Țălnar.
Vranjkovic, înapoi la Pandurii
Vojislav Vranjkovic s-ar putea întoarce în această iarnă la Pandurii, acolo unde a evoluat înainte de a semna cu Dinamo. Cum sârbul nu mai face parte din planurile lui Rednic și, alături de Blay, a fost trimis la echipa secundă, Vranjkovic ar putea fi împrumutat la Pandurii până în vară. Mijlocașul este și în atenția lui CS Otopeni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER