ASTA e cea mai MARE UMILINȚĂ‚ îndurată de steliști!** Cum au fost OBLIGAȚI să scandeze numele echipei adverse până la finalul meciului

Steliștii au trecut prin clipe de groază în timpul meciului cu
Bastia, din noiembrie 1997. Coșmarul din partida contând pentru
manșa secundă a turului al doilea al Cupei UEFA, din Franța, îi
bântuie și acum pe roș-albaștri.

La București, în primul meci, fusese 1-0 pentru Steaua, gol
Hrib, la jumătatea reprizei secunde. Niciunul dintre steliști nu
bănuia atunci ce urma să se întâmple peste o săptămână, în
Corsica.

4 noiembrie 1997 este o zi pe care niciunul dintre fotbaliștii
steliști care au evoluat la Bastia n-o va uita vreodată. Fundaș
central în acea partidă, în care a făcut pereche cu Adi Matei, Vivi
Răchită, actualul manager al Petrolului Ploiești, își permite acum
un zâmbet când e întrebat despre evenimentele petrecute atunci.

„A fost ceva absolut incredibil! Noi am avut 2-0 la
pauză, ambele goluri fiind marcate de Cătălin Munteanu, după care,
imediat după pauză, când ei au făcut 2-1, a început coșmarul și pe
teren. Spun și pe teren pentru că în tribună, în sectorul în care
erau rudele și prietenii noștri, începuse deja de mult timp. La
golul doi marcat de Steaua, evident că ai noștri au sărit în
picioare și au strigat.

Toți spectatorii aflați imediat sub ei s-au ridicat
atunci în picioare și au sărit să-i bată. Bodyguarzii care îi
apărau – erau doar patru! – s-au dat la o parte de teamă. Ca să
nu-și ia bătaie, ai noștri au fost obligați să scandeze apoi
«Bastia» până la finalul partidei!”
, a spus Răchită pentru
ProSport.

Publicat: 01 07. 2011, 19:41
Actualizat: 01 07. 2011, 20:59