Pentru jucătorii lui Dinamo, Liviu Ciobotariu nu este nici „Mister”, nici „dom’ profesor”, nici „nea Liviu”, ci, simplu, „Ciobi”. Cu unii a fost coechipier, pe alții i-a antrenat la echipa a doua sau la alte formații, însă toți sunt deja convinși că vor face treabă alături de noul lor tehnician. Secretul? Simplu: fostul fundaș este atipic față de mulți dintre antrenorii din Liga I.
Dacă în timpul unui meci fixezi distanța focală a unei camere de luat vederi pe Liviu Ciobotariu, este posibil să nu obții nici măcar un simplu cadru pentru ambianță. În plus, cu siguranță o să te întrebi dacă ai dat drumul la sunet, asta într-un fotbal în care alții, pe același segment, au oferit materie primă pentru buletine întregi sau măcar pentru faza zilei. Pare rupt de peisajul autohton al băncilor de rezerve: nu urlă niciodată la jucători, iar reproșurile le face în vestiar cu titlu de „corectură”. Iar asta a plăcut și fotbaliștilor. „Am fost surprinși. Parcă eram într-un film mut, mai ales că eram obișnuiți cu altceva. La pauză și la final ne-a explicat ce am greșit, într-un meci în care nu cred că a scos cuvinte pentru o frază”, a povestit un jucător prima partidă cu „Ciobi” pe bancă. „Atmosfera în vestiar s-a schimbat imediat. El e prietenul nostru și să sperăm că așa va fi și când o să înceapă campionatul”, a spus un alt „câine”.
Pariurile Moți și Grigore
În particular, antrenorul vorbește foarte mult cu elevii săi, iar stoperii par a fi „cobaii”. Rezultatul? În Austria, Dinamo a primit doar cinci goluri în șapte meciuri, iar Moți și Grigore au ieșit primii la testele fizice. „Lucrează cu foarte multă răbdare, iar problema apărării este pariul său. La Dinamo 2 a corectat-o, asta vrea și aici”, spun colaboratorii săi.
Imaginea contează
În iarnă, la Dinamo 2, Liviu Ciobotariu părea de nerecunoscut. Cu mai multe kilograme în plus, fostul internațional nu prea mai aducea cu stoperul din trecut. Perioada la echipa mare a rezolvat și această situație, astfel că acum „Ciobi” a dat jos mai mult de 10 kilograme, multe dintre ele chiar în cantonamentul din Austria. Prietenii fac caz de această situație: „Normal că a slăbit, era stresat când vedea în fiecare zi că i s-a găsit înlocuitor!”.
Discută mult cu „Mister”
Ciobotariu a mai reușit un lucru bun pentru Dinamo. Dacă în „era Andone” Cornel Dinu nu a avut nicio putere, „Ciobi”, fostul elev al lui „Mister”, se consultă zilnic cu administratorul delegat. Mai mult, „Procurorul” a început să meargă la antrenamente și pare din nou implicat în strategia echipei, lucru pe care îl apreciază foarte mult președintele Consiliului de Administrație, Nicolae Badea.
Ciobotariu i-a cucerit pe jucători și prin faptul că a încercat să le rezolve problemele financiare. „S-a dus la șefi și a discutat problema. Măcar a încercat. Alții n-au făcut nici măcar atâta lucru”, au explicat fotbaliștii dinamoviști
Am fost și coleg, și elev al lui „Ciobi”. Unește vestiarul. Îi dau și un sfat: pe bancă să poarte costumul! A slăbit, îi vine bine, pentru că este înalt Cristi Munteanu, fost portar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER