Asta e chiar ULTIMA!** Cu „papucul” spre titlu! Cum își „programează” Steaua antrenamentele și cum sunt ‘rezolvate’ deplasările în țară

Pentru că la club e „război civil”, organizarea are de suferit,
așa că se ajunge la situații pe care ar fi mai bine să le catalogăm
drept amuzante. Așa cum chiar sunt, până la un punct: acela în care
li se cer fotbaliștilor performanțe, în condițiile în care ceea ce
li se oferă la antrenamente nu prea mai e compatibil cu noțiunea de
„echipă mare”.

Steaua s-a mutat cu arme și bagaje la Mogoșoaia, acolo unde e
posibil să rămână să se antreneze până la finalul campionatului.
Aici își pregătesc Roni Levi și stafful său strategia pentru
câștigarea titlului, numai că întâmpină situații dificile. Una mai
amuzantă decât alta.

„Mache” dă afară puștii de la antrenamente!

Mogoșoaia nu e o bază pe care Steaua să o folosească în
exclusivitate. Acolo se mai antrenează câteva dintre loturile
naționale de fotbal, cei de la U15 și U17. Nu există un program
chiar foarte bine stabilit, astfel că s-a ajuns de multe ori ca
roș-albaștrii să aibă surpriza ca pe teren să fie cei de la
loturile de juniori! Steliștii s-au adaptat rapid, însă și-au
stabilit și o stragie: team-managerul Marius Ianuli are misiunea
clară de a fi un fel de „berbece” care să spargă antrenamentul
puștilor. „Hai, gata, că acum intrăm noi!”, sau „Hai băieți, că
avem și noi treabă!”, sunt cuvintele pe care „Mache” le repetă în
fiecare zi. El are și resposabilitatea de a „negocia” cu stafful
naționalelor plecarea acestora mai repede de pe teren.

300 de metri plat. În prosoape!

Antrenamentele Stelei de la Mogoșoaia ar putea fi materie primă de
senzație pentru tabloide. Mai ales atunci când există programată
refacerea după ședința de pregătire. Asta pentru că steliștii au de
parcurs o distanță de aproximativ 300 de metri de la teren până la
hotelul unde se află bazinul, distanță pe care jucătorii lui Levi o
aleargă „îmbrăcați” cel mult într-un prosop. „Acum e caterincă, dar
să vedem când se lasă frigul!”, fac steliștii haz de necaz.
„Serios, dacă ne îmbrăcăm, pierdem timpul. Normal e ca bazinul să
fie lângă teren, doar nu ne mai facem duș pe urmă să ne
îmbrăcăm…”, explică jucătorii.

Caravana
cu „papucul” în față

Deplasarea spre meciuri e și ea prilej de glume. Pentru că nu pot
să tragă autocarul la vestiare, steliștii au rezolvat altfel
problema: este adusă o Dacie papuc și în ea se încarcă echipamente
de joc, mingi ș.a.m.d. Și, cu „papucul” înainte, roș-albaștrii merg
spre partide! „Vă dați seama cum arată. Zici că suntem
caravană! Noi râdem, dar nu știu dacă e de râs
„, au
povestit steliștii.

2 săptămâni au
trecut de când roș-albaștri se antrenează zi de zi la
Mogoșoaia

Ne afectează mutarea din Ghencea. Nici măcar nu ne mai antrenăm
acolo, ci la Mogoșoaia. Iar acesta e un mare dezavantaj

Ciprian Tătărușanu, portar Steaua

Nicăieri nu e ca în Ghencea. Ne obișnui-serăm acolo. Ne
antrenam și jucam meciurile într-o bază pe care o cunoșteam foarte
bine

Ciprian Tătărușanu, portar Steaua

Publicat: 25 07. 2011, 08:55
Actualizat: 25 07. 2011, 08:56